Sistemul de sănătate în Prahova este ținta criticilor de ani de zile. De la spitale denumite după cele mai negre scenarii, până la înfierarea medicilor, prahovenii nu se feresc de apelative. Vrem medici, vrem secții cu gardă permanentă dar nu ne dăm seama că este, poate, și vina noastră că nu avem.
Mă uitam stupefiată în ultima vreme cât de ușor sunt puși la zid, de către pacienți, medici buni, medici cu rezultate deosebite. Mă uitam cât de ușor se aruncă cu noroi în spațiul public, mai ales pe rețelele de socializare. Dar avem pretenția să avem în județ, și mai ales în oraș, medici care să ne trateze…
Păi, în condițiile în care, este evident pentru toată lumea că medicii sunt terfeliți pentru orice gest, de ce ar mai vrea să vină și să lucreze în Prahova. Știu medic de excepție care era să fie luat la bătaie de rudele unui pacient „netratat cum trebuie”, în opinia lor.
Spitalul Județean Ploiești este un spital de urgență, cel mai mare din Prahova. Aici ajung cele mai grave cazuri din tot județul. Personalul medical de aici lucrează la foc continuu într-un ritm supraomenesc. De ce? Pentru că există un deficit enorm de cadre medicale.
Medicii, care sunt aici, au ajuns la capătul puterilor. Unii dintre ei, cei care pot, pleacă unde văd cu ochii. Astfel, personalul se împuținează. Ce e de făcut? Cum să vină medici noi într-un loc denumit „spitalul morții”? Că nu e chiar așa… asta este o altă poveste.
Cine ne tratează copiii?
Și la Spitalul de Pediatrie din Ploiești curg „reclamațiile”: „Am ajuns cu copilul bolnav și am stat patru ore la coadă, nici nu s-au uitat la el!”. „Nu e posibil așa ceva, vin unii după noi și sunt luați înaintea noastră!”, și alte asemenea…
Într-o Unitate de Primiri Urgențe, de la orice spital, ordinea primirii este cea a gravității cazurilor, cele mai grave devin prioritare, indiferent de „cine a ajuns primul”. Un spital nu este un cabinet de medicină de familie. Într-un spital, o urgență devine o prioritate iar la spital urgențele sunt, uneori „de viață și de moarte”.
Puțini sunt cei care înțeleg acest lucru, mai ales părinți cu copii. Pentru fiecare părinte, copilul lui este prioritar. Dar nu este pentru medici, dacă au cazuri mai grave. De aici apar acuzații, apar reclamații, și, mai grav, jigniri și violențe. Și atunci, medicii tratați astfel de pacienți și aparținători, aleg să plece în alte părți. Și apare deficitul de personal și pericolul, la propriu, al morții.
În Ploiești avem un deficit de medici la stat. Îi punem pe fugă și pe cei rămași
…cam asta este realitatea… De fiecare dată când un pacient este mulțumit, tace și pleacă mai departe, de cele mai multe ori. De fiecare dată când un pacient nu este mulțumit, reclamă și se plânge tuturor.
Și, aceste plângeri ajung și la urechile medicilor. Astfel tratați, încearcă să plece unde văd cu ochii. Apoi tot noi ne plângem că nu avem medici care să ne trateze, că la spitalul de la Urlați este un singur medic de gardă la Pediatrie, că la ORL, la Boldescu, nu este medic în permanență sau că la Pediatrie, la Ploiești, sunt prea puțini.
Da, comportamentul medicilor din Prahova, uneori, lasă de dorit. Dar după gărzi peste gărzi, după aglomerare și supraaglomerare, poate este normal, atunci când sunt trași la răspundere verbal, de către pacienți sau aparținători, să reacționeze.
Poate, la fel de normal, ar fi ca și pacienții sau aparținătorii, oricât ar fi de îngrijorați, să nu-și piardă decența în exprimare. Și, poate, că ambele „tabere” ar avea de câștigat.
Până să se ajungă însă ca, și unii, și alții, să-și recunoască greșelile, sistemul de sănătate din Prahova are hibe mari. Și, din asta, toți avem de pierdut!