Este trist pentru mulți dintre noi, ca după orice eliminare. Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu sunt supărat pe acești băieți. Atât au putut, oricum mult peste așteptări, după un sfert de secol de ”secetă” în fotbalul românesc.

Ia tot ce e bun din ce s-a întâmplat frumos și privește cu atenție la cauzele pentru care nu s-a putut mai mult. Și a fost frumos… a fost cu români bucurându-se pe străzi, cu galerii minunate pe stadioane, cât se poate de civilizate și cu nimic mai prejos decât cei care nu dădeau doi bani pe noi ca națiune.

Dincolo de drumul parcurs de națională, cel mai mare câștig este al românilor civilizați, al suporterilor care au cântat pe stadioane, care s-au amestecat cu suporterii adversarilor din teren, care au râs și au plâns sincer, din suflet.

Unii ne-am amintit cum e să ne bucurăm pentru acele lucruri mici, care ne dau o stare de bine, în care apreciem munca și dăruirea celor de lângă noi. Alții au învățat în premieră cum este să trăiești astfel de stări, așa că au continuat să cânte chiar și când eram conduși. Minunat! Bravo! Asta înseamnă să cultivi o stare de spirit bună, nu să aplauzi rezultatele bune și să înjuri atunci când cel din fața ta se împiedică. Toți ne împiedicăm și foarte puțini dintre noi excelează în propria carieră. În fapt, naționala României nu e nici mai bună și nici mai rea decât restul țării.

Cât despre națională, s-a văzut că ai noștri au încercat, că au pus suflet, că nu s-au dat la o parte. Atât s-a putut, o spun fără ironia care însoțește de regulă aceste cuvinte. Încă o dată, ”Mulțumesc, România!” Neputințele jucătorilor sunt și neputințele noastre, bucuriile și supărările lor sunt și ale noastre, dar nu ai cum să nu îi apreciezi pentru atitudine. Aici am câștigat, jucători și suporteri împreună.

De ce cred că prea curând nu o să depășim performanța de la EURO 2024

Nu pentru că nu vreau, ca orice om normal la cap îmi doresc asta din tot sufletul. E drept că nici acum un an nu speram să trăiesc ce am trăit în ultimele zile. Dar trebuie să recunosc că nu te poți baza doar pe adversari ”ușori”, pe noroc, pe inspirație în anumite momente, doar pe a pune suflet. Sunt necesare toate aceste ingrediente în drumul spre succes, dar adevărata performanță mai are nevoie de ceva.

Pentru a obține mai mult este nevoie de profesionalism. Să privim către ”Superliga” României. Ce vedem? O luptă surdă pentru un campionat intern anost, pentru ca echipele de ”top” să se facă de râs în primele faze ale cupelor europene.

De ce se întâmplă asta? Pentru că mulți dintre patroni decid schimbările, pentru ”fac ce vor pe banii lor”, pentru că nu înțeleg că a finanța trebuie să vină la pachet cu a apela la serviciile unor profesioniști, care să pună în valoare acele finanțări, care să le dea plus valoare economică. Avem nevoie de business, nu de bișniță.

Nu avem investiții în școli de fotbal adevărate, nu creștem jucători pe care să îi transferăm la cluburi competitive. Ne mulțumim cu transferuri prin ligi inferioare din Europa sau prin Asia. Acesta este nivelul și nu este vina jucătorilor. În aceste condiții se încropește o națională din ce avem la dispoziție. Și mă încumet să spun că această națională este mult peste mediul fotbalistic care a generat-o.

Da, au plecat acasă echipe cu pretenții precum Italia. E o realitate, e o perioadă nu tocmai bună pentru selecționata lor. Undeva se greșește și acolo.

Să privim la naționalele care au învins România. Când spui echipă națională, spui o echipă compusă din jucătorii acelei națiuni. Fără nici cea mai mică urmă de rasism, doar ca o simplă constatare, aseară ne-a bătut o națională a Olandei cu un olandez în echipă. Corect ar fi ”ne-a bătut o internațională a Olandei”.

Indiferent de culoarea pielii, de origini, sunt tot oameni ca noi, merită tot respectul pentru performanțele sportive, este indiscutabili că mulți au o bază genetică net superioară și nimeni nu le poate contesta meritele sportive. Tot respectul pentru munca depusă de ei. Dar să nu mai vorbim despre echipe naționale, pentru cu nu mi se pare conform cu realitatea din teren.

Ce o fi în sufletul olandezilor, văzând că naționala lor nu e chiar a lor? Tot ce a putut Olanda să dea mai bun a fost… un jucător. Ei, ca nație, au dat unul, noi mai mult de 11. Dacă un olandez s-ar uita cu superioritate la un român și i-ar spune ”V-am bătut!”, singura replică pe care i-o poți da este ”Ne-au bătut alte nații, iar voi ați profitat… Oricum, felicitări!”

Ne uităm în egală măsură la Belgia, la Franța, la Marea Britanie, la Germania. Foarte bine, să dăm cetățenie tuturor, să adune ce e mai bun din fostele colonii și să se numească echipe cetățenești sau multinaționale, pentru că e prea mult spus echipe naționale. Noi, românii, ăștia suntem, ”pe sabia noastră”. Când adversarii au resurse pe care nu le poți accesa și tu, e clar că trebuie să te concentrezi și să potențezi atuurile pe care le ai.

Am vrut doar să evidențiez o stare de fapt pe care oricine o vede. Nu spun că e rea, nu spun că e bună, reiterez că nu suntem cu nimic mai buni sau mai răi decât OAMENII care își au originile în alte state, pe alte continente, ci doar că baza lor de selecție este mut mai generoasă. Noi nu o avem, nu am fost niciodată un imperiu, așa că ne gospodărim în regie proprie.

Tot ceea ce putem face este să pledăm în fața decidenților din fotbalul românesc, să înțeleagă ce înseamnă profesionalism, să învețe de la Hagi cum se cresc jucătorii și să înțeleagă faptul că profiturile lor ar fi mult mai mari dacă ar lăsa profesionalismul să lucreze pentru ei.

L-am menționat pe Gică Hagi pentru că mulți dintre componenții naționalei de azi sunt produsele lui, roadele muncii lui, a unei viziuni și a profesionalismului pe care l-a învățat din lumea fotbalistică de top. Dacă ar fi încă 3-4 ca Gică, data viitoare aș avea mult mai multe motive să cred că putem trece meritat de optimi.

Azi, poate puțin necăjit, iau tot ce a fost bun pentru noi la acest Euro 2024 și mai spun o dată: ”Mulțumesc, România!” 

*** Dacă ceva m-a dezgustat, a fost arbitrul german care ne-a tocat mărunt la fiecare ”oportunitate”. Am fi pierdut poate și fără ”ajutorul” lui, dar maniera de arbitraj a fost mizerabilă, nedemnă pentru acest nivel al competiției.