Primăria Mănești a inițiat o campanie inedită de colectare și reciclare de materiale textile. Campania, denumită “Nu arunca, donează!”, se adresează tuturor locuitorilor comunei și include colectarea de haine, încălțăminte și jucării.
Primăria Mănești a inițiat o campanie de colectare și reciclare de materiale textile și nu numai, denumită “Nu arunca, donează!”.
Este vorba despre colectarea și reciclarea de haine, încălțăminte și jucării, care vor fi aduse în fața Școlii Vechi din Mănești, în parcarea paralelă cu DJ 101A.
Aici, obiectele vor fi sortate pentru ca mai apoi să fie donate persoanelor nevoiașe.
“Suntem conștienți că moda se schimbă, gusturile noastre evoluează și vine acea zi când hainele preferate nu ni se mai par atât de frumoase și destinația lor va fi exact „groapa de gunoi”. Așadar, haideți să ne mobilizăm și să facem cumva ca acele haine pe care nu le mai purtăm, curate, să ajungă în zona destinată sortării. În acest fel misiunea este dublă, aceea de a Colecta/Recicla și de a DONA”, a declarant primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi.
Pentru cei ce vor să afle mai multe detalii despre această campanie o pot face la numărul de telefon 0732.020.970.