Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. În weeked vremea se răcește, iar de săptămâna viitoare, la munte, este așteptat un nou val de ninsori.
După mai multe zile în care temperaturile maxime au ajuns la Ploiești la 13… 14 grade Celsius, La Ploiești, în weekend, este așteptată o răcire a vremii.
Zona de munte din Prahova se află, vineri, sub cod galben de vânt puternic și vijelie, iar de săptămâna viitoare, la altitudini de peste 1800 de metri, din cauza temperaturilor ridicate nu este exclus să avem parte de un nou val de ninsori.
Cum va fi vremea în săptămâna 13.01.2025 – 20.01.2025
ANM a anunțat că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
„Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice”, potrivit ANM.
Cum va fi vremea în săptămâna 20.01.2025 – 27.01.2025
Temperaturile medii vor fi, spun meteorologii, mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nord-estice.
„Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în regiunile sud-vestice și nord-vestice”, potrivit ANM.
Cum va fi vremea în săptămâna 27.01.2025 – 03.02.2025
„Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice”, spun meteorologii.
Regimul pluviometric, potrivit ANM, va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Cum va fi vremea în săptămâna 03.02.2025 – 10.02.2025
„Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar îndeosebi în regiunile nord-estice”, a anunțat ANM.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor
Cum ți se pare subiectul?