Directorul Clubului Sportiv Județean Prahova, Silviu Crângașu, își va depune, vineri, dosarul de pensionare. Potrivit unor surse, una dintre persoanele nominalizate pentru funcția de director la CS Județean Prahova este Cristian Nica, în prezent șef serviciu la CSM Ploiești.
Fost director la CSM Ploiești, dar și președinte la Asociația Județene de Fotbal (AJF) Prahova, Silviu Crângașu își va depune, mâine, dosarul de pensionare de la șefia Clubului Sportiv Județean Prahova. Acesta deține funcția de director al Clubului Sportiv Județean Prahova din 2022.
„Am împlinit vârsta de pensionare. Pe 7 martie o să înaintez dosarul de pensie”, a confirmat Silviu Crângașu.
Potrivit unor surse pentru postul de director la Clubul Sportiv Județean Prahova sunt vehiculate mai multe nume, printre care și cel al lui Cristian Nica, în prezent șef Serviciu la Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
„Pot să vă confirm că sunt nominalizat”, ne-a precizat Cristian Nica, care a menționat că în momentul de față își desfășoară activitatea la CSM Ploiești.
„Obiectivul nostru rămâne dezvoltarea atât a sportului de masă, cât și a sportului de performanță, indiferent de ce director va veni la conducerea CS Județean Prahova. Avem echipa de handbal pe care vrem să o ducem în Liga Florilor”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, Călin Ferentz Vlad Dumitrescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova.