spot_img
- Publicitate -

Căpitanul Petrolului, Vali Țicu, nu revine pe teren curând

Data:

Din păcate, Vali Țicu nu va reveni pe terenul de joc, prea curând. „Căpitanul” petroliștilor se pregătea să închidă lunga perioada de recuperare, după operația suferită în urmă cu mai bine de o jumătate de an, dar genunchiul stâng, cel la care a suferit ruptura ligamentului încrucișat anterior, nu a trecut proba finală.

- Publicitate -

Vali s-a văzut nevoit, astfel, să meargă în Italia, pentru investigații suplimentare, el aflându-se, de ieri, la o reputată clinică din Roma.

Răspunsul e clar,  va trebui făcută o nouă operație pe ligament! Acum aștept să primesc, la începutul săptămânii viitoare, rezultatul la unele analize, iar marți o să mă mai văd încă o dată cu doctorul și, cel mai probabil, miercuri o să fie intervenția chirurgicală. Vedem dacă va fi una cap-coadă sau va fi nevoie de o operație în două etape”, a mărturisit Vali Țicu.

Despre fundașul stânga al „lupilor” a vorbit și Adrian Mutu.

Am discutat, în această dimineață, și cu el și cu doctorul Pier Paolo Mariani, cel care m-a operat și pe mine în urmă cu mulți ani, și, din păcate, va trebui să suporte o nouă intervenție chirurgicală. I-am simțit tristețea, e păcat să treacă printr-un astfel de calvar și sper să-și revină cât mai repede. Ca și timp de recuperare, ar fi șase luni în situația în care va suferi o singură intervenție, dar e posibil să aibă nevoie chiar de două și atunci s-ar prelungi la opt luni. Suntem alături de el cu tot ceea ce putem și îl așteptăm să revină cât mai repede lângă noi”, a spus tehnicianul Petrolului.

- Publicitate -

I-am scris azi dimineață, să aibă putere și încredere! Am rămas șocat când am auzit, e greu să crezi că cineva de lângă tine poate păți așa ceva. E o operație normală în ziua de azi, prin care trec mulți jucători. Am avut și eu genul aceste de intervenție, a avut și Mario Bratu, noi am fost ok, dar la el a fost mult ghinion… Sper să fie bine cât mai repede, iar acum trebuie să fie puternic și, orice va fi, să revină mai tare!”, a spus și Marian Huja, omul din defensiva Petrolului care, nu de mult, a avut și el de înfruntat calvarul unei accidentări similare.

Fii puternic Vali! Multă sănătate și revenire cât mai rapidă! (sursa: fcpetrolul)

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Unde găsești altfel de mărțișoare în Ploiești? – FOTO

Te-ai săturat de chinezisme? Atunci trebuie să știi că...

Cine este noul director de la Hidro Prahova – SURSE

Hidro Prahova are un nou director general provizoriu. În...

Când va fi scos Ploieștiul de sub gunoaie

Începută ieri, operațiunea de ridicare a deșeurilor din Ploiești...

Hidroelectrica majorează tarifele de la 1 aprilie

Clienții Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde...

A murit după o ”țeapă” imobiliară marca PFA Lupu Mărioara

”Țepele” din Ploiești ale dezvoltatorului imobiliar PFA Lupu Mărioara...
- Publicitate -

Știri noi

20.000 de euro până luni. Atât costă viața unei prahovence

Împreună am făcut minuni, am ajutat oameni, am redat...

Ce poți face la Ploiești, în weekendul Mărțișorului

Chiar dacă weekendul de Mărțișor se anunță a fi...

Horaţiu Potra și fiul său, dați în urmărire internațională

Horaţiu Potra, alături de fiul său Dorian Potra, au...

Dani Mocanu, mesaj pentru Trump: „Vor să mă aresteze” [VIDEO]

Cântărețul de muzică de manele Dani Mocanu a lansat...

Berăria H a fost închisă de ANPC. Neregulile descoperite

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă vineri că...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum a ajuns Ploieștiul îngropat în gunoi

După opt zile în care gunoiul nu a mai...

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...
- Publicitate -

Vox Publica

Târgoviște ne dă clasă! Gunoi colectat ca în Vest, cu cartelă

În timp ce Ploieștiul este sufocat de gunoi, din...

Gaza vine de la gaze! Și gazele vin de la gunoaie

Scriam cu câteva zile în urmă că Ploiestiul va...

Crin Antonescu candidat comun, o jignire pentru români

Prezidențialele încep să se contureze. Suntem deja în 24...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ploieșteanca Diana Lefter: „Handbalul e aer, este viața mea”

Pasiunea pentru handbal vine la pachet cu bucuria sinceră...

Slotist.ro – Experti pentru pasionații de jocuri de noroc

Accesul la informații corecte și actualizate este de neinlocuit...

Mutu, chemat să dea socoteală după ce a criticat arbitrajul

Antrenorul Petrolului, Adrian Mutu, a declarat că a fost...

Rămâne Mutu antrenor la Petrolul? Reacția lui Claudiu Tudor

După venirea lui Adrian Mutu la Petrolul, în locul...
- Publicitate -

Petrolul, victorie într-un meci amical cu Metaloglobus

Petroliștii au avut parte de un joc test, ieri,...

O ploieșteancă a sărit cu parașuta de pe Burj Khalifa

Cornelia Mihai (39 de ani), din Ploiești, s-a numărat...

Preselecții pentru lotul de monobob pentru JO de Tineret 2028

Tinerii pasionați de sport au ocazia să reprezinte România...

Petrolul, înfrângere pe terenul celor de la CFR Cluj

Petrolul Ploiești a pierdut partida cu numărul 28 din...