Pasiunea pentru handbal vine la pachet cu bucuria sinceră de a fi pe teren, fie că e vorba de antrenamente, amicaluri sau meciuri de campionat. Ploieșteanca Diana Ștefania Lefter a intrat prima dată într-o sală de joc la vârsta de opt ani, după ce tatăl său i-a explicat cât de importantă este mișcarea atât din punct de vedere fizic, cât și mental. A plecat de acasă la vârsta de 13 ani, iar acum, la 17 ani, este elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Media din București. Legitimată azi la CS Rapid București, Diana face senzație pe teren.
De mică, povestește tânăra ploieșteancă, îi plăcea să urmărească meciuri de handbal la televizor şi îşi dorea ca, într-o bună zi, să ajungă să evolueze şi ea în cele mai importante săli de sport.
„Tata a fost cel care mi-a insuflat dragostea pentru handbal. Am făcut dansuri când eram copil, însă, nu au fost de mine. Voiam să simt emoția jocului și a competițiilor, iar handbalul mi s-a potrivit mănușă. Azi pot spune că handbalul e aer, e viața mea, e pasiune, pentru mine este totul, n-aș putea trăi fără handbal. E e mai mult decât un sport, la echipă mă simt ca într-o a doua familie”, povestește Diana.
La vârsta de 8 ani a început să practice handbalul la ACS Academia Junior Ploiești, iar în prezent se antrenează cu echipa la CS Rapid București. De la 13 ani, Diana spune că a plecat de acasă. Doi ani i-a petrecut la centrul de la Sfântu Gheorghe, iar la 15 ani s-a multat în capitală.
„Idolul meu e Cristina Neagu, considerată cea mai bună handbalistă din istorie”
Fiecare zi, pentru sportiva din Ploiești, nu reprezintă altceva decât încă un pas pentru a ajunge la cariera pe care și-o dorește. Vrea să fie cea mai bună și muncește enorm pentru a-i călca pe urme Cristinei Neagu, sportiva care a primit titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume în clasamentul IHF.
„Dincolo de școală, viața mea înseamnă antrenamente și participare la competiții. Mă antrenez zilnic, uneori și de două ori pe zi. Recunosc, este obositor, însă, de mică am învățat că reușită fără sacrificii nu se poate. Cea mai mare satisfacție pe care o am e atunci când, alături de fetele din echipă, reușim să obținem medalii și trofee și să facem auzit numele României”, mai spune Diana care recunoaște că fără sprijinul părinților și al antrenorilor nu ar fi reușit să ajungă la performanță.
Diana vrea să aibă, într-o zi, propriul club
Zilele trecute, handbalista a revenit de la Jocurile Mediteraneene, din Muntenegru, la care a participat cu naţionala României. Nu doar a participat, ci a fost una dintre sportivele care a constribuit enorm la câștigarea medaliei de bronz, după o competiție, spune tânăra, destul de obositoare, unde adversare au fost jucătoare din Cipru, Slovenia, Slovacia, Spania și Grecia.
Ce își dorește pe mai departe? Să aibă, într-o zi, propriul club unde să poată antrena tinere pasionate de handbal. Vrea să urmeze cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, deși nu exclude nici varianta de a merge către Academia de Poliție, unul dintre visurile ei de copil fiind acela de a deveni polițistă.