spot_img
- Publicitate -

Reacția dură a FC Petrolul, după arbitrajul dezastruos cu UTA

Data:

Partida de sâmbătă, de pe Ilie Oană, pierdută de Petrolul în fața celor de la UTA (0-1), a generat un val de revoltă în rândul nu doar al petroliștilor, ci și al oamenilor de bun simț care au asistat la o manieră de arbitraj greu ce calificat și acceptat într-o țară civilizată, într-un campionat care se vrea din ce în ce mai puternic.

- Publicitate -

Redăm integral poziția oficială a FC Petrolul Ploiești:

”Acceptăm eșecurile, dar, ca să folosim un termen la modă în aceste zile, nu și rezultatele „fake”, influențate de deciziile celor care ar trebui, în mod normal, să împartă dreptatea.

Am avut un astfel de exemplu sâmbătă după-amiază, pe „Ilie Oană”, la meciul dintre FC Petrolul și UTA Arad, în care intervențiile arbitrului Sebastian Colțescu, susținut din cabina VAR de către Andrei Antonie, au stabilit, fără doar și poate, rezultatul final.

Nu o spunem doar noi sau suporterii noștri, pentru că am putea fi acuzați de subiectivism, ci aceasta este și concluzia exprimată răspicat de catre toți cei care au vazut ceea ce s-a întâmplat pe teren, fie ei foști mari arbitri, analiști TV sau doar simpli privitori neutri.

Ca să fim punctuali, trecem în revistă, mai jos, momentele „cheie” ale partidei, toate judecate într-un singur sens de catre Sebastian Coltescu:

– 𝒎𝒊𝒏𝒖𝒕𝒖𝒍 48: Grozav trimite mingea în plasă și se bucură pentru golul de 1-1. Sebastian Coltescu validează, inițial, reușita, dar își schimbă decizia după ce este chemat la monitorul VAR ca să analizeze un duel între Jyry și Hrezdac, petrecut la originea fazei, în preajma careului petrolist.

- Publicitate -

Pe imagini se observă cum, într-o luptă pentru balon, Hrezdac își bagă mâna pe sub brațul lui Jyry și, din dinamica mișcării, finlandezul Petrolului ajunge să-și atingă adversarul peste față. 𝑵𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕, 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒖𝒅𝒆𝒏𝒕, 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒗𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒕! Dar, Colțescu vede ce n-a văzut pe „viu”, deși la acel moment a părut să controleze faza, dictează fault și anulează golul!

– 𝒎𝒊𝒏𝒖𝒕𝒖𝒍 90+4: Petrolul face eforturi să restabilească egalitatea, cu o minge lungă aruncată de către Roche către poarta adversă. Poulolo sare la cap cu Irobiso, fundașul arădean îl și împinge pe atacantul „lupilor” în tentativa de a obține o poziție favorabilă, dar lovește defectuos mingea, cu capul, și are un „assist” perfect pentru Gicu Grozav, aflat în spatele ultimului apărător al Aradului. 𝑷𝒂𝒖𝒍𝒐𝒍𝒐 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒎𝒐𝒅𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒗𝒓𝒆𝒖𝒏 𝒂𝒅𝒗𝒆𝒓𝒔𝒂𝒓 𝒔̦𝒊 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒖𝒓𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔 𝒅𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒊𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒊𝒂 𝒃𝒂𝒍𝒐𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊, 𝒂𝒔̦𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̂𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒂̆ 𝒓𝒆𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂! 𝑫𝒊𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂̆, 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒆𝒙𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂̆ 𝒄𝒍𝒂𝒓 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒋𝒐𝒂𝒄𝒆 𝒇𝒂𝒛𝒂 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒓𝒐𝒍𝒆𝒛𝒆 𝒃𝒂𝒍𝒐𝒏𝒖𝒍, 𝒅𝒂𝒓 𝒂𝒓𝒆, 𝒑𝒖𝒓 𝒔̦𝒊 𝒔𝒊𝒎𝒑𝒍𝒖, 𝒐 𝒆𝒙𝒆𝒄𝒖𝒕̦𝒊𝒆 𝒈𝒓𝒆𝒔̦𝒊𝒕𝒂̆! Colțescu este chemat din nou la VAR, pentru o fază suspectă de ofsaid (!), și decide să anuleze și acest gol!

Pentru a vedea cum este judecată o fază similară într-o competiție la care fotbalul românesc doar visează de ani și ani, atașăm imaginile video cu ceea ce s-a întâmplat, în urma cu foarte puțin timp, în meciul dintre PSG și Manchester City, din grupa Ligii Campionilor. Partidă condusă de către polonezul Szymon Marciniak, desemnat drept cel mai bun arbitru din lume în 2023 și 2024, cel care s-a aflat la centru, printre altele, la finala Campionatului Mondial din 2022 sau la cea a Ligii Campionilor din 2023! Parizienii au înscris golul de 4-2 în prelungiri, prin Goncalo Ramos, beneficiarul unei mingi ce a ricoșat de la un adversar, croatul Gvardiol. S-a dictat ofsaid în prima fază, dar analiza VAR a decis faptul că reușita lui Ramos a fost regulamentară!

– 𝑴𝒊𝒏𝒖𝒕𝒖𝒍 90+5: arbitrul merge la VAR să revadă faza celui de doilea gol al lui Gicu Grozav. Într-un exces de autoritate nejustificat, Coltescu le solicită, pe un ton furios, lui Grozav si Roche să nu se apropie de el, neluând însă în calcul o realitate simplă: ambii fotbaliști ai Petrolului se aflau în interiorul suprafeței de joc și nu făceau gesturi prin care să-l incomodeze pe arbitru! Mai mult, Colțescu ii acordă total gratuit cartonașul galben lui Roche, deși fundașul echipei noastre nu protesta și nu-i perturba în niciun fel acțiunile! Pentru Roche, titular in defensiva Petrolului, cartonasul este cel de-al patrulea stagional, ceea ce înseamnă că el va fi suspendat în următoarea partidă, cea cu CFR Cluj!

- Publicitate -

– 𝑴𝒊𝒏𝒖𝒕𝒖𝒍 90+8: Roche este atacat violent la centrul terenului de către Zsori. Fotbalistul aradean il loveste cu piciorul in burtă, în săritură, dar Coltescu nu sesizează intensitatea acțiunii, penalizându-l pe jucătorul arăden doar cu cartonașul galben!

– 𝑴𝒊𝒏𝒖𝒕𝒖𝒍 90+8: Petrolul forțează egalarea, luând cu asalt poarta adversă. Aradenii trimit mingea in corner, dar lovitura de la colțul terenului nu se mai execută, echipei noastre fiindu-i refuzată, astfel, șansa unei ultime tentative de a restabili echilibrul pentru tabela de marcaj! Pentru că așa a hotărât Sebastian Coltescu, sa pună capăt jocului, fără sa ia in considerare minutele bune pierdute cu analiza VAR sau cu tragerile de timp repetate și prelungite ale adversarilor. Desigur, nu a fost o decizie contrară regulamentului, ci doar impotriva spiritului jocului…

– 𝑫𝒖𝒑𝒂̆ 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒄𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊: Sebastian Colțescu se manifestă, încă o dată, cel putin neprincipial în relația cu jucătorii. Îi acordă, justificat poate, un cartonaș galben lui Hanca, venit să-i ceară explicații pe un ton calm. Câteva secunde mai tarziu îl cheamă, din nou cu gesturi nervoase, pe mijlocașul echipei noastre, cel care plecase între timp din zonă, și îi arată cel de-al doilea „galben”! Implicit și cartonașul roșu, astfel încât Hanca va rata, si el, meciul cu CFR Cluj.

- Publicitate -

Cu toate acestea puse într-un singur tablou, pentru că, repetăm, deciziile importante au fost luate într-o singură direcție, avem imaginea unui arbitraj tendențios și părtinitor, care, în alte vremuri, ar fi fost catalogat drept o „execuție în direct”. Din păcate, rezultatul de sâmbătă influențează serios lupta care se dă pentru un loc in play-off, iar modul prin care el a fost stabilit nu face cinste competiției.

Solicităm, așadar, celor care au competența necesară să analizeze și să ia masurile care se impun, astfel încât să le asigure tuturor combatantelor aceleași șanse și, implicit, condițiile unui climat de corectitudine.

𝑷𝑺 – 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒂̂𝒏𝒅 𝒊̂𝒏 𝒔𝒇𝒆𝒓𝒂 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 „𝒇𝒂𝒌𝒆”, 𝒇𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒄𝒂̂𝒕𝒆𝒗𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒛𝒂̆𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒇𝒂𝒕̦𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒖𝒏𝒆𝒍𝒆 𝒓𝒆𝒍𝒂𝒕𝒂̆𝒓𝒊 „𝒓𝒐𝒔𝒕𝒐𝒈𝒐𝒍𝒊𝒕𝒆” 𝒊𝒏 𝒎𝒂𝒔𝒔-𝒎𝒆𝒅𝒊𝒂, 𝒍𝒆𝒈𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒆𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒑𝒆 𝒉𝒐𝒍𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒔 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒂𝒓𝒆, 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒊𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒊𝒅𝒆𝒊.

- Publicitate -

Nu a fost nicio „bătaie generală”, nu au ajuns în zonă suporteri sau alte persoane care să-l amenințe cu moartea pe arbitru (un alt fals grosolan) si niciun jucător sau oficial nu a avut de suferit din punct de vedere fizic. Au existat, cum se întâmplă deseori la capătul unor astfel de încleștări, tensiuni pe care nu le putem nega, dar in niciun caz fapte de gravitatea celor descrise de către o parte a mass-media.

Clubul Petrolul a respectat și va respecta întotdeauna regulamentele în ceea ce privește securitatea tuturor celor care participă la evenimentul sportiv și este preocupat în permanență să preîntâmpine manifestările reprobabile.

*Imaginile la care face referire clubul ploieștean pot fi văzute AICI 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Pouch-ul, noua metodă de fumat, sub buză, a elevilor, la ore

Ce mai e cool, David, acum, la școală? ”Să...

Cât de greu se obține permisul de conducere la Ploiești

Prefectura Prahova prin Serviciul Permise și Înmatriculări auto a...

Cu ce se ocupă muncitorii străini care vin în Prahova

Apariția muncitorilor străini în Prahova, mai ales veniți din...

Irina Loghin continuă să fie victima publicității neetice

Irina Loghin este una dintre puținele vedete care au...

Trenul care a greșit drumul spre Ploiești. Reacția CFR Călători

Observatorul Prahovean a publicat aseară un incident bizar petrecut...
- Publicitate -

Știri noi

Primarul Ploieștiului, nemulțumit de cum se desfășoară deszăpezirea

Prima ninsoare, primele probleme în Ploiești. Deși ANM nu...

Ninge în Prahova. Drumarii luați prin surprindere

Deși prognoza ANM nu anunța ninsori abundente, se pare...

Cazare la Paris care nu falimentează: Apartament Renardiere

În ceea ce privește cazarea la Paris, capitala Franței,...

Obținerea permisului (B) la Ploiești: Ce probă e mai grea

Continuăm să vă prezentăm statistica promovabilității examenului de obținere...

Ne civilizăm și noi, în Ploiești? Trotuarul este al pietonilor

Parcarea neregulamentară pare a fi un sport de masă...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Furați Petrolul să nu intre în PlayOff? Mizerie, nu fotbal

Ceea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă,...

Cum ajunge Ploieștiul mica Gaza sau Gunoigate republican

Avocatul Sorin George Botez este cel mai nou editorialist...

Școli „bune” și școli „proaste” în Ploiești

Tot mai mulți părinți aleg să își ducă la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Doi prahoveni, bronz la Campionatul Mondial de Juniori Bob 2

Muncă multă, pasiune și răbdare. Este rețeta succesului în...

Două goluri anulate Petrolului, care pierde pe Ilie Oană

Petrolul Ploiești a sperat să revină în bătălia pentru...

Petrolul luptă pentru playoff cu UTA. Cât costă biletele

După punctul obținut în deplasare la Sibiu, în etapa...

Pentru câți bani a plecat Tudorie în China. Precizările FCP

Reprezentanții FC Petrolul Ploiești au făcut o serie de...
- Publicitate -

Petrolul Ploiești a transferat un fost jucător din Bundesliga

Reprezentanții clubului Petrolul Ploiești au anunțat marți dimineață transferul...

Hermannstadt – Petrolul 1-1. Portarul ”lupilor”, gafă uriașă

Hermannstadt și Petrolul au terminat la egalitate, 1-1, partida...

Bronz la scrimă pentru ploieșteanca Antonia Stănescu

Performanță notabilă pentru Antonia Stănescu, floristă a clubului C.S....

Hermannstadt-Petrolul. Lupii luptă pentru playoff

Duminică, 9 februarie, Petrolul va juca în deplasare la...