Alexandru Tudorie, cel mai bun marcator al Petrolului în acest sezon, se va transfera la o echipă din prima ligă din China. Informația a fost confirmată de surse din clubul ploieștean.
Tudorie are o clauză de 200.000 de euro, pe care clubul asiatic este dispus să o achite. Atacantul venit liber de contract, de la UTA, a jucat în acest sezon în 19 meciuri pentru Petrolul. El a înscris 8 goluri și a dat o pasă de gol.
În locul lui Tudorie ar putea reveni la Ploiești atacantul din Kosovo, Albin Berisha, care a fost vândut vara trecut de Petrolul cu 200.000 de euro, la Hansa Rostock, din liga a treia germană, unde nu a reușit să se impună ca titular.
Reamintim că Petrolul și-a schimbat la începutul anului antrenorul, Adrian Mutu înlocuindu-l pe banca tehnică pe turcul Mehmet Topal. Echipa ocupă în prezent locul 7 în Superliga, la egalitate de puncte, 32, cu Rapid, ocupan ta ultimului loc de play-off.
”Lupii galbeni” vor juca următorul meci de Superliga ”acasă”, pe stadionul Ilie Oană, în compania echipei FC Botoșani. Partida se va disputa luni, 27 ianuarie, de la ora 17.00, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga.
Cum ți se pare subiectul?