O seară de primăvară în care mai marii artelor și-au dat mâna într-o un mod simbolic, dăruind ploieștenilor o frumoasă poveste. Pictura Biancăi Danilov, muzica celor de la Ploiești Jazz Trio și cei doi mari scriitori români care nu mai au nevoie de prezentare, Mircea Cărtărescu și Ioan Mihai Cochinescu, au fost mesagerii care ne-au răsfățat sufletele în sala Ion Baciu a Filarmonicii din Ploiești. Maestrul de ceremonii Cristina Cochinescu.
O mulțime de invitați, mai mult sau mai puțin cunoscuți, iubitori de dialoguri culturale, printre care l- am remarcat pe Mihai Polițeanu, guvernatorul urbei noastre.
”Se poate trăi fără artă şi cultură? Da! Dar nu merită”.
Sunt cuvintele unui maestru drag nouă – TOMA CARAGIU!
Nu, nu se poate aș opina eu. Căci noi cei din „urbea aurului negru” avem nevoie și de cultură, de povești, povestioare pentru oameni mari și mici scrise în cărți. Avem nevoie de trăiri libere, de socializare la o cană cu ceai, de zbor pe aripile sufletului atunci când admirăm pictura, de eleganță și de cugetări, de muzică bună, de amintiri frumoase, de o seară boemă…
Atmosfera a fost încălzită de superbul recital al celor de la Ploiești Jazz Trio, care ne-au delectat auzul cu ale lor ritmuri, ce trebuiau să facă parte din spectacol.
„Ioan Mihai Cochinescu este unul dintre prozatorii de forță și bravură ai generației mele, autor al unui roman-cult al vremii, mult iubit de optzeciști, numit Ambasadorul, și al mai multor volume de povestiri, între care Visul de iarnă al Isabellei” așa îl descrie Mircea Cărtărescu pe partenerul său de dialog din această seară.
Vulpea lui Akira este un fermecător roman-puzzle, impregnat de nostalgie ca o pictură de Chagall. În el trăiește cu intensitate Timișoara copilăriei și adolescenței autorului, centrată pe casa Secession în care a locuit, oraș în care comunismul epocii nu a reușit să oblitereze oamenii și obiectele unei mult mai vechi tradiții culturale. Avem în povestirile care se succed o atmosferă densă și misterioasă, plină de lucruri vechi și prețioase, de personaje în continuă levitație emoțională, între care cele feminine sunt strălucitoare ca niște păsări exotice. Un strat cultural subtil aduce în lumea reală inserturi de o naturalețe paradoxală: în acțiune intervin adesea eroii autorului, Vivaldi, Beethoven, Michelangelo Antonioni, Márquez, Cortázar, Akira Kurosawa sau Vargas Llosa, care se apleacă peste umărul scriitorului cu familiaritate, dialogând cu el despre viață și destin.
Însuși scriitorul, eseistul, esteticianul, profesorul de pian, jurnalistul, realizatorul TV și doctor în muzică-estetică, Ioan Mihai Cochinescu ne-a plimbat sufletul și gândul prin frumusețea poveștilor sale. Sala a amuțit savurând lectura, așa cum doar bunicii noștri o făceau în anii copilăriei noastre. Singurul zumzet era cel al blitzului de la fotografii ce au imortalizat momentele de poveste.
Ioan Mihai Cochinescu ne propune o rememorare seducătoare, plină de candoare și de nostalgie, a copilăriei sale petrecute în Timișoara. Întîmplări dintr-un trecut îndepărtat, însă „construit” ca o paletă plină de culoare, de parfumurile vremurilor și de oameni vii, sunt filtrate prin ochii unui personaj-narator, care învăluie trecutul într-o privire magică și dă naștere unei lumi tainice de basm. Dar nu doar trecutul este prins în povești, ci și prezentul.
Povestea din cartea dumnealui a cucerit publicul din sală și ne-a întors cu mulți ani în urmă. Am retrăit la fel ca toți cei prezenți dealtfel, nostalgia și bucuria copilăriei mele. A fost un vis real, un vis despre arta scrierii!
Furat de lectură, am privit și la oaspetele nostru Mircea Cărtărescu ce asculta povestea…. Și marii scriitori sunt copii…Și ei sunt oameni…
A urmat apoi momentul de savoare al serii boeme, momentul când Mircea Cărtărescu, omul, poetul, prozatorul, eseistul, criticul literar, a dialogat cu publicul ploieștean iubitor de literatură despre cel mai recent roman Theodoros.
Mircea Cărtărescu afirmă despre cartea sa că este „un spectacol al limbii române, cu toate straturile și spectrele ei, o operă poetică și de imaginație. În același timp însă este o construcție simetrică și echilibrată, încărcată de povești, ceea ce o va face poate mai populară decât celelalte romane ale mele, mai expresioniste și mai metafizice.”
Paragrafele literare lecturate de însuși autorul romanului ne-au furat sufletul, ne-au făcut să plutim, să zburăm parcă aievea precum icarul din povești. Frumoasa poveste de dragoste citită de Mircea Cărtărescu, cu vocea sa caldă și blândă, a făcut ca sala să tacă de uimire și admirație!
Am fost pentru puține clipe (și cât de mult am visat să nu se termine niciodată) și copii și adolescenți și oameni fascinați de timbrul inconfundabil al scriitorului oaspete de seamă al acestei seri.
Iată ce a afirmat chiar scriitorul Mircea Cărtărescu :
„Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“
Întâlnirea cu cei doi mari scriitori este o „adevărată ținere de respirație” a mărturisit amfitrioana evenimentului Cristina Cochinescu.
Și totusi așa cum ce-i frumos se termină uneori repede, deși sentimentul meu personal a fost acela de a fi petrecut o veșnicie, la finalul acestei magnifice seri, muzicologul Mihai Cochinescu și-a demonstrat talentul muzical prin câteva acorduri la instrumentul său favorit-pianul.
La finalul acestui material, puteți viziona și asculta un fragment din mini recital.
Iar cum dorința publicului a fost aceea de a „bisa” artiștii din acest spectacol, au fost adresate întrebări din sală celor doi buni prieteni. Și minunat a fost!
Am aflat de la Mircea Cărtărescu „că mărimea unei cărți” este cutia de rezonanță a cărții, cu cât o carte este mai mare, are un gust mai grav, este existențialistă. Am am scris cartea cu corpul meu, cu ochii mei, cu mâinile mele”
Și tot Mircea Cărtărescu : „Schițele de obicei sună ca vioara”
Iar ca bucuria să fie deplină la finalul magnificului eveniment s-au acordat autografe iubitorilor de carte.
Felicitări organizatorilor „Asociația Mozaic” reprezentată prin Cristina Cochinescu pentru excelenta organizare, și tuturor celor prezenți, pentru felul în care au contribuit la frumusețea acestei seri.. Felicitări Bianca Danilov, ce ai înfrumusețat sala cu picturile tale. Mulțumiri Vlad Mateescu si Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, și nu în ultimul rând amfitrionilor serii scriitorilor Mircea Cărtărescu si Ioan Mihai Cochinescu.
