- Publicitate -

În Parcul Municipal Vest din Ploiești au fost plantați cireși japonezi și magnolii [FOTO]

Data:

După ce săptămâna trecută, în Parcul Municipal Vest din Ploiești, au fost plantați peste 200 ciresi japonezi, din șase specii diferite, arborii fiind oferiți de rafinăriile Vega și Petrotel, astăzi, angajații rafinăriei Petrotel Lukoil au plantat 128 de magnolii din 64 de specii.

- Publicitate -

La acțiunea de astăzi au participat, pe lângă angajații Petrotel Lukoil și cei ai Parcului Municipal Vest și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Prahova și ai Prefecturii, dar și elevi ai Liceului Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” din Ploiești.

”Ca de fiecare dată am răspuns pozitiv la această acțiune de înfrumusețare a celui mai mare parc din Ploiești și o vom face în continuare pentru că vrem să fim cât mai aproape de comunitate” au transmis reprezentanții rafinăriei Petrotel Lukoil.

”Cireșii japonezi vor avea o perioadă lungă de înflorire pentru că provin din specii diferite. Cu siguranță va fi un punct de atracție, mai ales pentru cei care postează fotografii pe rețelele de socializare. Magnoliile sunt aclimatizate, abia așteptăm să le vedem înflorite” a declarat Anca Tănăsică, fost șef serviciu Parc Municipal Vest.

La primăvară, pentru toți arborii plantați în această perioadă vor fi montate instalații de irigare prin picurare.

- Publicitate -

Galerie FOTO

 

 

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Exclusiv

Interviu cu Cătălin Dragomir: „Cum am ajuns să deschid Crazy Bubble Ploiești? M-a cucerit produsul!”

Crazy Bubble Ploiești este un business local, deschis în...

Volosevici și foștii viceprimari ai Ploieștiului au încasat sporuri pentru fonduri europene [DOCUMENT]

Fostul primar Andrei Volosevici (ex-PNL, ex-PSD) și foștii viceprimari...

Ce acuzații îi aduc procurorii fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, este cercetat sub...

Depozitul de deșeuri voluminoase pentru populația din Ploiești ”zace” în sertarele primăriei

Primăria Ploiești trebuia să construiască un depozit de deșeuri...

Locuitorii și angajații din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani reclamă: ”Miroase oribil, nu putem respira!”

Mai mulți cititori care locuiesc în comuna Ariceștii Rahtivani...
- Publicitate -

Știri noi

Echipajul feminin de 8+1, canotaj, a câștigat titlul de cel mai bun echipaj al anului

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, a avut loc la Sevilla,...

Neregulile constatate de ANPC la comercializarea produselor „de post”. Recomandări

Paul Anghel, directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC),...

Românii au printre cele mai mici salarii din UE. Cât câștigă anual

Românii câștigă printre cele mai mici salarii din Uniunea...

Imagini cu zăpada de pe Vârful Omu. Ninge viscolit – VIDEO

Vremea a adus zăpadă și viscol la munte. La...

Codul galben de vreme rea a fost extins. Acesta cuprinde și Prahova

Duminică, 10 noiembrie 2024, meteorologii au actualizat prognoza meteo...
- Publicitate -
- Publicitate -

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cum a ajuns Stelian Muscalu de la analist financiar la Digi24, la proprietar de tavernă în Thassos

A lucrat zi de zi, cot la cot cu angajații lui, luând comenzi, servind la mese și făcând poze cu oamenii, care veneau la Motorship și pentru că auziseră că taverna era a lui Stelian Muscalu.

Povestea Forum Thassos: Proiectul lui Dan Adrian Drăgan, care s-a mutat acolo din dragoste de insulă

Curaj nebun sau doar pasiune dincolo de limite? Doar un om care face ce-i place... :)
- Publicitate -