Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. O ploieșteancă ne-a povestit experiența sa cu Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, petrecută pe data de 6 martie 2025.
„Mi-a fost foarte teamă să mă duc la urgențe la Ploiești”
Mihaela Sămăreanu are o fată de 19 ani care a făcut o alergie la un medicament. Deși era obișnuită să-și trateze fiica în București, de data aceasta, dată fiind gravitatea situației, nu putea aștepta transportul la un spital din capitală.
”Mă numesc Sămăreanu Mihaela și vreau să vă spun că am o fată de 19 ani cu handicap locomotor, care suferă și de alte boli grave.
Joi fata a făcut o alergie foarte urată la un medicament. Am chemat salvarea și m-a dus la Spitalul Județean. Mi-a fost foarte teamă să mă duc la urgențe aici în Ploiești. Fata mea a fost tratata numai în București.
Fiind situația așa, a trebuit sa mă duc pentru că mi-a fost teamă să stau cu ea acasă. Mă gândeam că va fi tratată urât, mai ales fiind cu handicap și auzind numai vorbe urâte despre personalul de la UPU”, povestește ploieșteanca.
„A fost tratată ireproșabil”
Realitatea i-a contrazis așteptările ploieștencei. După experiența de săptămâna trecută, are numai cuvinte de laudă la adresa medicilor și a personalului.
”Vreau să vă spun că fata a fost tratată ireproșabil! Cum am ajuns la UPU, fata a fost preluată imediat de medicul care a fost de gardă și tot personalul s-a purtat ireproșabil cu noi.
Pe această cale vreau să mulțumesc foarte mult medicului Ionescu Dumitru și tot personalului care a fost de gardă în data de 6.03.2025, de felul cum a tratat-o pe fata mea și felul cum s-au purtat cu noi. Sincer vă spun că nu mă așteptam să fie tratată atât de bine.
Și doamnele asistente s-au purtat extraordinar de frumos cu noi. La plecare au chemat infirmiera să mă ajute cu fata, cu toate ca m-am descurcat și nu era nevoie de ajutor.”, este mesajul ploieștencei.
Citește și: Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești