Biroul Electoral Central (BEC) a validat, luni, patru noi candidaturi. 12 candidați sunt înscriși în cursa pentru prezidențiale.
Biroul Electoral Central a analizat, luni, ultimele dosare de candidatură pentru alegerile prezidențiale. În total sunt 12 candidați pentru scrutinul organizat în luna mai.
BEC a decis înregistrarea candidaturilor depuse de Anamaria Gavrilă (POT), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale), Daniel Funeriu (independent) şi Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).
Lista candidaților înscriși în cursa pentru alegerile prezidențiale
- Nicuşor Dan (independent)
- Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
- Victor Ponta (independent)
- Elena Lasconi (USR)
- George Simion (AUR)
- Lavinia Şandru (PUSL)
- Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
- John-Ion Banu-Muscel (independent)
- Anamaria Gavrilă (POT)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
- Daniel Funeriu (independent)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Candidaturile pot fi contestate până pe 18 martie la Curtea Constituțională. Soluționarea contestațiilor are ca termen 19 martie, iar pe 20 martie candidaturile devin oficiale.