- Publicitate -

Polițist cercetat penal după ce a provocat două accidente în câteva minute

Data:

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este cercetat penal, dar face şi obiectul unei cercetări interne deschise la nivelul instituţiei, după ce a fost implicat în două accidente rutiere, produse unul după altul, transmite News.ro.

- Publicitate -

Evenimentele în care a fost implicat poliţistul au avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie pe drumul naţional 73 , pe raza comunei Mihăeşti din judeţul Argeş, unde două autoturisme s-au ciocnit.

Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş s-au deplasat la locul accidentului şi au constatat că imediat după eveniment unul dintre şoferi a plecat.

La scurt timp, şoferul fugar a provocat un alt accident în care doi oameni au fost răniţi.

- Publicitate -

„Din verificările preliminare a rezultat că persoana care ulterior a părăsit locul producerii accidentului, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung.

În urma impactului conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât şi pasagera dreapta faţă, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni. Conducătorul autoturismului ce a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie a fost identificat în persoana unui ofiţer de poliţie”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Argeş.

În urma evenimentelor, conducerea IPJ Argeş a dispus măsura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie.

- Publicitate -

De asemenea, el este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, dosarul fiind preluat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Tik Tok a devenit nefuncțional în SUA

TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore...

Petrolul, remiză în deplasare cu Oțelul

Oțelul și Petrolul au terminat la egalitate, 0-0, meciul...

Polițist din Argeș, două accidente rutiere în câteva minute

Un polițist din Argeș este cercetat penal și disciplinar...

Pacienta a spitalului Boldescu Ploiești, victimă a unui furt

O femeie internată la secția exterioară Boldescu a Spitalului...

Un oficial al Oțelului a murit înaintea meciului cu Petrolul

Tragedie la stadionul din Galați, cu puțin timp înaintea...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cutremur de 3.7 sâmbătă după amiază în România

Un cutremur cu o magnitudine de 3.7 a fost...

Controale ale Guvernului la instituții și companii de stat

Procedura de selecție pentru membrii Consiliului de Administrație ai...

Paznicul unui spital din Onești, înjunghiat de un pacient beat

Un paznic al Spitalului din Oneşti a fost înjunghiat,...

IT-iștii cer angajatorilor să acopere diferențele salariale

Alianța Sindicatelor din Tehnologia Informațiilor și Comunicații, ANTIC, membră...
- Publicitate -

Cine e Raisa 8283, noua vedetă a conspiraționiștilor pe TikTok

O persoană care gestionează conturi pe TikTok sub pseudonimul "raisa...

„Raisa 8283”: Informații false pe TikTok denunțate de MApN

Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că, în ultima vreme,...

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins...

Dronă rusească, prăbușită în România

O dronă rusească s-a prăbușit, azi-noapte, în România. MApN...