- Publicitate -

Au fost prinși autorii crimei din Vaslui. Cadavrul a fost abandonat într-o valiză

Data:

Distribuie articolul:

Polițiștii din Brașov i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui. Este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani și femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungești. Suspectul a fost coleg de penitenciar cu victima. În imaginile cu suspecții, postate de  Poliția Română, apare și celebrul polițist Marian Godină, care a participat la operațiunea de capturare.

- Publicitate -

Cei doi suspecți au ucis un bărbat și apoi i-au abandonat cadavrul sub un pod, după ce l-au pus într-o valiză.

„Marți, 16 iulie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au fost depistate în municipiul Brașov, două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani și femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungești, concubini, bănuiți că ar fi fost implicați în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Oncești, județul Bacău.

Cele două persoane se sustrăgeau activității de urmărire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.

- Publicitate -

Aceștia urmează a fi conduși și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei de 36 de ani și dispunerea măsurilor legale”,a transmis, aseară, IPJ Vaslui.

Detalii despre crimă aici: Trupul unui bărbat a fost găsit într-un geamantan, în Vaslui – VIDEO

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Scandalul irigațiilor din Prahova. ANIF: ”Doar angajații pot manevra stăvilarele”

Conducerea  Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a reacționat...

Revoltător! O sportivă de la CS Petrolul Ploiești a ratat un campionat european din cauza unui pașaport!

Deși campionatul se ține în România, sportiva are nevoie de pașaport! Cum a fost posibil

Om de afaceri, filmat cum închide robinetul de apă pentru irigațiile din Prahova. Acuzații grave la adresa ANIF

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini privind starea...

Cum și-a bătut joc administrația Volosevici de fondurile europene. Două proiecte majore, ”reevaluate” pe banii noștri

Din cauza incompetenței actualei administrații, Ploieștiul a pierdut o oportunitate unică de a se dezvolta cu ajutorul Uniunii Europene.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Scandalul irigațiilor din Prahova. ANIF: ”Doar angajații pot manevra stăvilarele”

Conducerea  Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a reacționat...

Cererile de plată pentru motorina subvenționată de APIA se depun până la sfârșitul lunii iulie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...

Un militar a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri

Un militar a fost reţinut de procurorii DIICOT - Serviciul...

Reacția lui Marian Godină, după ce i-a prins pe suspecții crimei din Vaslui

Cei doi suspecți au ucis un bărbat și apoi i-au abandonat cadavrul sub un pod, după ce l-au pus într-o valiză

Jandarmeria Prahova face angajări. Posturile scoase la concurs

Sunt căutați inclusiv șoferi. Condițiile de angajare în Jandarmeria Prahova
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Tânără ucisă de urs în Prahova. Noi detalii despre tragedia din Bucegi

Împușcarea urșilor este o soluție la această criză care provoacă noi victime?
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE