- Publicitate -

Posturi vacante scoase la concurs la Penitenciarul Ploiești

Data:

Distribuie articolul:

Penitenciarul Ploiești scoate la concurs, din sursă externă, un număr de patru posturi vacante de execuție, în vederea încadrării ca polițist de penitenciar.

- Publicitate -

În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Penitenciarul Ploiești scoate la concurs, din sursă externă, un număr de 4 posturi vacante de execuție (ofițer+agent) din cadrul sectorului economico-administrativ.

Astfel, potrivit Penitenciarului Ploiești, au fost scoase la concurs următoarele posturi vacante:

  • un post ofiţer (economist) – financiar – contabilitate,
  • un post ofiţer (construcţii),
  • un post agent (electrician),
  • un post agent (construcții).

Candidaţii se pot înscrie pentru un singur post din anunţ conform  Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3065/C/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

- Publicitate -

La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile generale, precum şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor.

Pentru a deveni Polițiști de Penitenciare candidații trebuie să susțină o probă practică de verificare a abilităţilor de utilizare a calculatorului, interviul și proba scrisă pentru examinarea cunoştinţelor specifice postului conform bibliografiei şi tematicii postate.

Dosarele complete se depun la sediul unităţii în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, adică până la data de 21.08.2024, inclusiv, ora 15.00”, a anunțat Penitenciarul Ploiești.

- Publicitate -

Detalii suplimentare se regăsesc pe site-ul unității accesând următorul link: https://anp.gov.ro/penitenciarul-ploiesti/sursa_externa/ sau contactând telefonic lucrătorii din cadrul Biroului Resurse Umane și Formare Profesională: 0244.526.834 / int. 132.

Citește și: Penitenciarul de Femei Ploieşti Târgşorul Nou angajează asistenți medicali

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Noi cantități impresionante de deșeuri descoperite pe fundul unui lac, în timpul controlului la balastierele de la Bucov [VIDEO]

Imaginile arată că operațiunea de depozitare a deșeurilor în gropile rămase în urma exploatărilor este una de anvergură, care s-a derulat pe parcursul mai multor ani

Ce au scos la suprafață excavările făcute în timpul controlului la o balastieră de pe râul Teleajen

Prefectura Prahova și instituțiile de mediu au efectuat un control la balastierele de pe râul Teleajen, din apropierea Parcului Constantin Stere de la Bucov

Tone de deșeuri toxice depozitate într-o balastieră din Prahova au dispărut miraculos. În paralel, suprafața excavată a acesteia s-a micșorat

De la soluri contaminate cu produse petroliere, la deșeuri care par a conține vată de sticlă, mase plastice sau cauciucuri, toate aceste materiale pot fi găsite acoperite cu doar câțiva centimetri de pământ în imediata apropiere a albiei Teleajenului.

„Intoxicați” cu hidrogen sulfurat și benzen. Harta poluării la Ploiești

Ploieștenii au reclamat că aerul este irespirabil și la Dispeceratul Primăriei Ploiești.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cisternă încărcată cu 10 tone de petrol răsturnată în Prahova

Cisternă încărcată cu petrol, răsturnată în Prahova la Gornet

Firmele de pompe funebre, obligate să obțină aviz de la Consiliul Local Ploiești

Prestatorii de servicii funerare trebuie să aibă un fond de garantare pentru acordarea de despăgubiri.

Strada Mihai Bravu, un pericol iminent pentru șoferi și pietoni [FOTO]

Șoferii încă fac slalom printre cratere și liniile pe care niciun tramvai nu a mai circulat de mai bine de 20 de ani

„Este un fals grosolan”. MApN dezminte informaţiile cu privire la pregătirea piloţilor ucraineni în România

Dezinformarea se referă la un pretins „raport despre activitățile MApN privind antrenarea piloților ucraineni în anul 2024”.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: ”Iubirea este cheia longevității”

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Maria Baicu și Staphanie Constantinescu, două dintre elevele din Prahova care au obținut media 10 la Bacalaureat

Maria Baicu și Stephanie Constantinescu sunt absolventele clasei a 12-a care au reușit performanța maximă la examenul maturității

Interviu cu Nouria Nouri, actrița care a colaborat cu Disney

Actrița Nouria Nouri a fost vedeta postului Antena 1 Ploiești în anii '90, iar ulterior s-a implicat în proiecte de teatru pentru copii.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cisternă încărcată cu 10 tone de petrol răsturnată în Prahova

Cisternă încărcată cu petrol, răsturnată în Prahova la Gornet

Firmele de pompe funebre, obligate să obțină aviz de la Consiliul Local Ploiești

Prestatorii de servicii funerare trebuie să aibă un fond de garantare pentru acordarea de despăgubiri.

Strada Mihai Bravu, un pericol iminent pentru șoferi și pietoni [FOTO]

Șoferii încă fac slalom printre cratere și liniile pe care niciun tramvai nu a mai circulat de mai bine de 20 de ani
- Publicitate -