spot_img
- Publicitate -

Expoziția „Chipuri de basm”, la Muzeul Crama 1777

Data:

Marți, 25 martie 2025, la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, secțiune a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a avut loc vernisajul expoziției temporare „Chipuri de basm” realizată în colaborare cu Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. Expoziția poate fi vizitată până în luna octombrie 2025.

- Publicitate -

Elevii claselor a IX-a C, a X-a C, a X-a D și a XI-a B, sub îndrumarea doamnelor profesoare Liliana Marin, Georgiana Tudor și Raluca Pârlițeanu, au realizat lucrări inspirate din basmele românești.

Organizatoarea proiectului expozițional, muzeograf Monica Cîrstea, împreună cu doamna profesoară Liliana Marin au vorbit tinerilor artiști despre patrimoniul imaterial din care fac parte basmele și poveștile.

„George Călinescu spunea: „Basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase”.

Proiectul expozițional „Chipuri de basm” este dedicat personajelor din basmele românești și este rodul unui parteneriat de colaborare între Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești. Prin acest proiect am valorificat patrimoniul imaterial din care fac parte și basmele românești și universale.

Școala Spectrum Ploiești, pregătire gratuită la informatică

Școala Gimnazială Internațională Spectrum din Ploiești organizează, în perioada 30 aprilie-18 iunie, pregătire la disciplina Informatică. Accesul este gratuit. ”Proiectul este coordonat de către domnul...
- Publicitate -

Tematica expoziției a reprezentat o nouă provocare pentru tinerii artiști ploieșteni ce au scris propria filă de basm, pornind de la personajele chip care le-au fascinat copilăria. În lucrările ilustrate de elevi este un carnaval al personajelor din basmul românesc. Un carnaval, precum carnavalul măștilor de la Veneția, acesta este un carnaval al personajelor din basmul românesc.

Elevii claselor a IX-a C, a X-a C, a X- D și a XI a B ai colegiului menționat, sub îndrumarea distinselor profesoare Liliana Marin, Georgiana Tudor și Raluca Pârlițeanu vă invită să pășiți în lumea basmelor ca într-un alai de carnaval”, spune Monica Cîrstea, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, și coordonatorul proiectului.

„Sursa de inspirație în acest proiect expozițional a fost o carte splendidă, motivațională pentru elevii artiști, debordând de imaginație, emoție, suspans, tâlc: „Poveștile visului”, autor Monica Aslan.

- Publicitate -

Această carte este un compendiu al basmelor românești.

Prin intermediul basmelor transmitem copiilor seturi de valori și principii morale. Dincolo de faptul că basmele ne oferă o atmosferă de rupere de cotidian, lumea aceasta de închipuiri (tot universul mitic și fantastic al basmelor) are, de fapt, la bază o miraculoasă înțelegere a lumii, a armoniei lumii, a creației și a Creatorului.

Concepute cu multă frământare sufletească, basmele cuprind multă judecată și înțelegere: lipsa de egoism, curajul de a îndepărta răul, mila față de făpturile neajutorate, cinstea, respectul cuvântului dat, reușita trecere de la agonie la victorie, truda, hărnicia, frumosul, binele, lucruri și valori de care omul cât va fi om, va avea nevoie. Întotdeauna cu un final fericit și o morală pozitivă, basmele produc o impresie puternică asupra imaginarului și sensibilității copiilor’’, a spus muzeografa Emilia Rodica Savelovici – Muzeul ,,Crama 1777’’ Valea Călugărească.

lucrari expozitia chipuri de basm

Ce spun elevii participanți în cadrul proiectului „Chipuri de basm”

„Această activitate mi-a adus aminte de momentele copilăriei mele, având în vedere că eram un mare fan al basmelor. Am avut un sentiment nostalgic cât timp am lucrat la acest proiect și a fost o experiență inedită.” – Mărgean Ștefania Irina, clasa a IX-a C

A început spectacolul magnoliilor la Ploiești – FOTO

A început anul acesta spectacolul magnoliilor la Ploiești. Cam de o săptămână orașul s-a colorat la propriu cu aceste flori superbe care pot fi...
- Publicitate -

„Această activitate mi-a adus multă bucurie în suflet deoarece mi-a trezit niște amintiri din copilărie când exploram lumea poveștilor și a personajelor. M-a făcut să îmi amintesc frumusețea basmelor, fiind o experiență memorabilă.” – Lupea Sara Alessandra,  clasa a IX-a C

„M-a bucurat cu adevărat această activitate, deoarece m-a făcut să-mi amintesc de poveștile pe care le citeam când eram mică. De asemenea, m-am distrat modelând chipurile personajelor care mă inspirau în copilărie.” – Iordache Patricia Alexandra, clasa a IX-a C

„Această activitate m-a făcut să retrăiesc fericirea și să reintru în firul poveștilor care m-au pasionat când eram mică.

Cu ajutorul acestei activități m-am reconectat cu copilul meu interior si m-am putut bucura de proces în ciuda faptului că personajul meu nu a ieșit perfect.” -Lăzărescu Mara, clasa a IX-a C

- Publicitate -

„Activitatea aceasta m-a făcut să retrăiesc amintiri plăcute din vremea copilăriei mele. În lutul moale personajele din basme au luat formă, prinzând viață așa cum mi le-am închipuit toată copilăria.” – Ichim Raluca, clasa a IX-a C

„Această activitate m-a fascinat deoarece mi-a amintit de copilărie și de vremurile când citeam povești. M-a provocat să privesc în perspectivă aspirațiile mele din viața adultă. A reprezentat un mijloc de evadare din realitatea monotonă, oferindu-i un aspect colorat și viu, asemenea penajului Păsării Măiestre.” – Iancu Raluca Ștefania, clasa a IX-a C

Citește și: Expoziția „Luxul dantelei”, inaugurată la Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Muzeul de Istorie din Prahova

„Când am ilustrat personajele „Balaurul Adâncurilor” și „Mai-Mare-Vânturilor”, m-am simțit din nou copil, cufundat în basmele care îmi aprindeau imaginația. Mi-am amintit de serile în care citeam povești cu zmei și feți-frumoși, de aventurile nesfârșite din paginile cărților. Balaurul mă duce cu gândul la monștrii din adâncurile legendelor românești. E uimitor cum niște teme pot trezi atâtea amintiri și emoții din copilărie.” -Stelian Edward Andrei, clasa a X-a D

- Publicitate -

„Mi s-a dat a reprezenta un personaj, cât 7. Fapt care mi-a asigurat o imagine de ansamblu al compoziției în care l-am încadrat pe Împăratul Pămât și fiii săi. Lucrarea reprezentată are drept simbolistică amintirea momentelor petrecute în Peștera Polovragi, nu departe de Munții Căpățâni. Imaginile locului mi-au rămas imprimate în minte drept mister și ardoarea de a desluși necunoscutul. Am reușit să reprezint această senzație în culoare.” -Popovici Medeea Iona, clasa a X-a D

„Când am desenat „Zburătorul”, mi-am dat seama de măreția acestui personaj.

Inițial, am avut dubii despre parcursul meu artistic, dar pe măsura ce am avansat, am simțit cum personajul prinde contur și capătă viață pe pânză. A fost o provocare să redau atât măreția, cât și misterul Zburătorului.

El are o aură anume, pur și simplu faptul că l-am pictat mi-a oferit un sentiment straniu. Poziția corpului său îmi transmitea un sentiment de neliniște, de nesiguranță. A fost un proiect pentru care am depus mult efort și sper ca privitorii să resimtă această poveste vizuală și să descopere în ea o parte din mitul care m-a inspirat și o parte din emoțiile simțite.” -Sima Marian Ștefan, clasa a X-a D

- Publicitate -

„Când am realizat desenele pentru obiectele fermecate din basm precum inelul, vălul sau casetuța cu peștișorul de aur, mi-am amintit imediat de poveștile pe care le-am citit în copilărie, în care protagoniștii, în urma realizării unei fapte bune, primeau în dar de la personajele ajutate obiecte cu puteri supranaturale pe care le foloseau la nevoie.

A fost o experiență de neuitat să mă reîntorc în timp, în perioada inocenței și în lumea nemărginită a basmelor și a poveștilor copilăriei. Iar desenarea castelului din final, cu toate detaliile sale bine definite, m-a ajutat să îmi creez o idee clară despre universul basmului „Pasărea Măiastră”. Cu siguranță, mi-ar plăcea să mă apropii și mai mult de această lume unică și fascinantă.” – Simaciu Andra Ioana, clasa a X-a D

Citește și: Expoziție de excepție la Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. „Povestea obiectelor vechi”

„Povestea mi-a adus aminte de copilărie. Am avut de ilustrat „Păunul”, care m-a impresionat prin descrierea sa. Am avut ocazia de a explora tehnica picturii în acuarelă. Mi-a plăcut această experiență și sper că o voi putea repeta. Vă mulțumim pentru oportunitate!” – Oprea Teodora, clasa a X-a D

- Publicitate -

„Realizând cele două desene intitulate ,,Fecioarele Sirene” și ,,Regele-Apelor alături de Castelul de Cleștar”, mi-am dat seama cât de ușor am fost acaparată de sentimentul de nostalgie. Jocul de culori vii și compozițiile realizate mi-au adus aminte de vremurile copilăriei, când, copil fiind, vedeam viața în nuanțe de roz și albastru, nuanțe care se regăsesc, de asemenea, și în lucrările mele. Experiența a fost una unică și plăcută!” – Prunoiu Ioana Patricia, clasa a X-a D

„Mi-a plăcut foarte mult această tematică, am putut să realizez ilustrațiile așa cum mi le-am imaginat.

Am folosit tehnica picturii în acuarelă și, ulterior, am adăugat accente cu ajutorul linerului. Mă bucur foarte tare ca am putut realiza ilustrații pentru un basm așa cum citeam când eram mică.” – Trandafir Camelia, clasa a X-a D

,,Pentru mine , această experiență mi-a indus un sentiment de nostalgie. Intrarea în lumea basmelor, m-a readus în perioada copilăriei, când părinți obișnuiau să-mi citească povești, moment în care imaginația mea crea portrete ale personajelor fantastice din basmele respective. Acum a venit momentul în care am putut să transpun pe foaia felul în care arătau aceste personaje din perspectiva mea în urma lecturii basmelor și sunt recunoscătoare că am putut participa la acest evenimemt.’’ –Popa Ingrid Ștefania, clasa a XI-a B.

„Această experiență m-a ajutat să îmi dezvolt atenția la detalii și să transmit o poveste prin desen.

Pe măsură ce lucram la fiecare element, am simțit că dau viață unui peronaj care, până atunci, trăia doar în imaginația mea. A fost o provocare să redau expresia feței exact cum mi-o imaginam.” – Ion Ioana Mihaela, clasa a XI-a B

„Încă de la primele pagini ale basmului, am fost cuprinsă de un sentiment profund de fascinație și curiozitate. Pe măsură ce povestea avansa, am început să trăiesc emoțiile personajelor trăindu-mi copilăria, prin imaginația și nostalgia simțite”. – Duca Daria Ștefania, clasa a XI-a B

„Lucrând la acest proiect artistic, m-am simțit de parcă aș fi trimisă înapoi în timp, într-o perioadă plină de visare și entuziasm. Era ca și cum redeveneam copilul de 12 ani care, imediat după ce și-a terminat cartea preferată, a simțit nevoia să îi dea viață prin intermediul artei”. – Duță Bianca Maria, clasa a XI-a B

„Când am citit basmul mi-am adus aminte de serile din copilărie când mă pierdeam în poveștile, fie citindu-le, fie ascultându-le cu sufletul la gură. Ilustrarea personajului a fost o experiență interesantă, plină de nostalgie și creativitate”. – Radu Alexia, clasa a XI-a B

„Lucrând la acest desen de basm, a fost ca și cum m-aș fi întors în copilărie, redescoperind magia poveștilor care m-au fascinat odinioară.

Fiecare detaliu mi-a trezit amintiri și emoții, transformânf procesul într-o călătorie nostalgică din lumea uitată a copilăriei, unde totul era posibil”. – Bobaru Elena Luciana, clasa a XI-a B

„În urma acestei experiențe în care mi-am putut transpune viziunea aupra unui minunat personaj fantastic, având oportunitatea de a creea fiecare detaliu, de la veșminte până la trăsăturile feței, mi-a fost stârnit dorul de o lume fără griji, singurele momente palpitante fiind cele în care mama îmi citea din cărțile vechi de la bunica, care mă transportau într-o altă dimensiune în care totul era magic, cu eroi și monștri, prințese și regine cu care mă puteam identifica, visînd la cum eu aș putea fi într-o zi personajul principal”. – Gheorghe Lostris, clasa a XI-a B

„Adesea ne întrebăm: „Care este importanța basmelor?

Atunci când suntem mici acestea reprezintă un prilej de dezvoltarea imaginației și creativității, însă odată ce ne mărim, ne maturizăm, iar poveștile ce ne încântau odinioară își pierd din farmec.

Prin colaborarea cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova am avut oportunitatea de a citi și ilustra basmul ,,Nuntă în Țara Soarelui’’ care mia amintit de copilărie prin personajele tipice pe care le întâlneam, dar în același timp mi-a antrenat și curiozitatea cu fiecare pagină aflând ceva nou despre o lume diferită de cea a basmelor pe care le citisem, o lume inedită.

expozitia chipuri de basm2

Ilustrând personajul Crăiasa Primăverii am avut șansa de a îmbina viziunea din copilărie referitoare la acest personaj cu cel descris în basm”. – Vulpe Alexia Andrada, clasa a X-a C

„Șansa de a participa la acesată colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a fost o experiență splendidă. Fiecare colaborare, de la început până în ziua de astăzi, a reușit să-mi extindă orizonturile. Proiectul cel mai recent, m-a ajutat să înțeleg lumea basmelor cu care nu eram familiarizată în copilărie și mi-a dat șansa să aștern pe hârtie înfățișarea unui personaj de basm”. – Rențea Diana Laura, clasa a X-a C.

„A fost o experiență deosebită să particip la acestă colaborare, mai ales să identific personajele și să le redau în stilul meu. Mă bucur enorm că ni s-a oferit ocazia să descoperim acest basm atât de captivant și să ilustrăm fiecare personaj esențial pentru poveste. Sunt recunoscătoare pentru acestă oportunitate deoarece m-a inspirat profund și mi-a oferit o nouă perspectivă asupra artei și literaturi”. – Shkunda Anastasiia, clasa a X-a C.

„Orice colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova ne ajută în a ne cunpaște și înțelege mai bine trecutul. Însă această  nouă colaborare a fost mai specială deoarece mi-a dat un aer de nostalgie. Basmul este genul de poveste pe care orice copil îl îndrăgește, fiind un mod de aș îmbogăți imaginația.

Ilustrând personajul „Cizmarul” din  basmul „Nuntă în țara soarelui”, mi-am adus  aminte de momentele pe care le petreceam citindu-i diferite basme surori mele.

Astfel, pentru mine, basmul este legat de copilărie și de timpul petrecut cu sora mea.

De fiecare dată când citesc un basm, retrăiesc acele sentimente”. –  Dumitru Miruna, clasa a X-a C

„Această colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a reprezentat o experiență extraordinară prin care au fost puse în valoare o serie de basme, ce mi-au trezit amintiri din copilărie , de pe vremea când tatăl meu îmi citea povești înainte de culcare. În acele momente, îmi imginam înfășișarea personajelor despre care auzeam, iar acum am avut ocazia să transpun pe foaie viziunea mea aupra unui personaj. Totuși, am lucrat cu baasme pe care nu le-am mai întâlnit până acum și am avut oportunitatea de a face cunoștință cu personaje noi. Activitatea aceasta, la fel ca toate celelalte organizate de Muzeu, a fost un prilej de a-mi dezvolta creativitatea și de a afla lucruri noi”. – Văsii Diana Maria, clasa a X-a C

„M-am bucurat enorm să am din nou ocazia de a colabora cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, mai ales prin descoperirea unor basme până neauzite până zilele astea, pline de farmec. Deși sunt basme citite recent, ele mi-au trezit amintiri din copilărie, când le citeam părinților mei basme despre prinți și prințese, lumi fermecate și aventuri nrmaipomenite.

Erau clipe deosebite, în care fiecare cuvânt prindea viață, iar basmele deveneau punți între generații. Prin vocea mea, lumea magică a poveștilor ajungea la ei, iar eu mă bucuram să le împărtășesc aceea magie. Citindu-le acum, am simțit aceeași emoție pe care o aveam când mă pierdeam în poveștile de altădată, fascinată de curajul eroilor și de magia luminilor în care binele învinge întotdeauna. Aceste basme noi poartă în ele ecoul celor vechi, reușind să-mi redea acel sentiment de nostalgie și bucurie pură, amintindu-mi cât de prețioase sunt acele amintiri”. – Sandu Andreea Claudia, clasa a X-a C.

expozitia chipuri de basm2

Ce spun profesorii coordonatori ai proiectului

prof. Liliana Marin (profesor de ceramică, modelaj, desen și culoare)

„Într-o epocă în care viteza informației ne îndepărtează uneori de rădăcinile noastre culturale, expoziția „Chipuri de basm”, devine un moment artistic ce revitalizează magia basmului românesc. Demersul nostru este o formă de dialog între lumea cuvintelor și lumea vizuală, între generațiile care au crescut cu basme și tinerii care le redescoperă, interpretându-le cu prospețimea propriului lor imaginar.

Sursa de inspirație a fost volumul “Poveștile Visului”, în care universul fabulos al Monicăi Aslan ne oferă o sinteză între tradiția basmului popular românesc și creativitatea literară modernă – fantasticul, eroii curajoși, zmeii și zânele, luptele și victoriile morale.

Elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” îndrumați să revină la esență: la poveste, au pășit cu îndrăzneala vârstei și a imaginației în ținuturi unde binele învinge răul, unde Pasărea Măiastră încă își cântă melodia tainică, unde Tronul Craiului este câștigat prin curaj și demnitate, iar în Țara Soarelui dragostea luminează toate zările. Cu alte cuvinte, au reușit, mai mult decât un simplu exercițiu de ilustrație și în această expoziție ființele din paginile poveștilor au primit chip, expresie și identitate’’.

prof. Raluca Pârlițeanu (profesor desen și modelaj)

„Expoziția „Chipuri de basm” a reprezentat, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, o călătorie în lumea copilăriei. Dincolo de lectura unui basm, elevii au primit o sarcină specială – aceea de a ilustra un personaj, așa cum și-l imaginează ei în urma paginilor parcurse. Astfel, personajele rezultate sunt puternic individualizate, lăsând să se întrevadă viziunea unică a fiecărui elev asupra temei, modalitățile de expresie fiind cât mai diverse – pictură, grafică, ceramică.

Proiectul i-a încurajat pe elevi să demareze un proces plastic intenționat, să respecte trăsăturile fizice și morale descrise de către autor și, totodată, să codifice, prin linie și culoare, înțelesuri profunde. Consider că o astfel de experiență este necesară și esențială în formarea și deprinderea de aptitudini pentru o viitoare generație de artiști, întrucât fiecare experiență expozițională este unică și aduce cu sine noi provocări”.

prof. Georgiana Tudor (profesor de arte textile-design textil)

,,Acest proiect a fost o experiență cu adevărat captivantă atât pentru mine, cât și pentru elevii mei. Mi se pare fascinant faptul că au avut ocazia să își folosească îmaginația și creativitatea într-un mod pur, asemenea copilăriei lor, când citeau basme fără a fi influențați de imagini sau reprezentări vizuale preexistente.

Citind basmele Monicăi Aslan, inspirate din tradiția românească, elevii au reântâlnit un mod de a crea pe baza unui text, fără a avea referințe vizuale externe, fiind nevoiți să își construiască propriile imagini și să aducă la viață personajele descrise în basme. Acesta a fost un exercițiu excelent de stimulare a imaginației, dar și un mod de a înțelege mai profund legătura dintre cuvinte și imagini.

Mă bucur că au avut posibilitatea să exploreze și să exprime prin desen ceea ce au simțit citind aceste povești, iar colaborarea cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești a adus un plus de valoare acestui proiect, permițându-le să înțeleagă mai bine contextual istoric și cultural al basmelor românești”.

Expoziția „Chipuri de basm” va putea fi vizitată, în cadrul Muzeului Crama 1777, până în luna octombrie a acestui an

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești rămâne nepotabilă

Din 10 martie, pacienții, aparținătorii și personalul Spitalului de...

Noi rețineri în dosarul White Tower. E implicată o economistă de la Conpet

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești...

CNA reclamă publicitatea falsă la Poliție și DNSC

Campania ”Siguranță pe internet” inițiată de Observatorul Prahovean despre...

Cum se gospodăresc primăriile din Prahova cu bani europeni

Peste 40 de primării din mediul rural din Prahova...

Secetă în lacurile de acumulare din Prahova

Lipsa precipitațiilor din iarna trecută, când s-a înregistrat un...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cel mai nou magazin Lidl din Ploiești, închis de Garda de Mediu

Garda de Mediu Prahova a amendat magazinul Lidl de...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

România restricționează cheltuielile pentru anumite tipuri de divertisment

România este una dintre țările din Uniunea Europeană în...

Dosar penal după ce a luat un telefon uitat într-un restaurant

Un bărbat vârstă de 29 de ani este cercetat...

„Regula fermoarului” ar putea fi introdusă în Codul Rutier

O regulă de circulație „nescrisă”, foarte utilă pentru decongestionarea...
- Publicitate -

Emisiuni

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...
- Publicitate -

Vox Publica

Adolescența, între rătăcire și salvare: Ce ne învață filmul Adolescence (2025)?

Eugenia Popovici, psiholog-psihoterapeut, publică astăzi în Observatorul Prahovean o...

Și eu sunt suveranist!

Am constatat că, în ultimul timp, personaje politice tind...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

A început spectacolul magnoliilor la Ploiești – FOTO

A început anul acesta spectacolul magnoliilor la Ploiești. Cam...

Tigăile din Ciucaș, minune a naturii aici, în Prahova

Este, poate, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din...

Ploieșteni la Istanbul în timpul protestelor

Nu am vrut, așa s-a nimerit... Concediul nostru la...

Shopping City Ploiești găzduiește un concert special susținut de Ploiești Jazz Trio

Ploiești, 26 martie 2025 - Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești...
- Publicitate -

„Despre dragoste, cu ură”, o poveste simplă de viață… grea

Teatrul Elisabeta a venit luni, 17 martie 2025, pe...

Fără vize pentru români în SUA? La loc comanda!

Decizia privind includerea României în programul Visa Waiver a...

Cum e la Istanbul în timpul protestelor

Miercuri, 19 martie 2025, aveam programată plecarea în vacanța...