Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro după ce a accesat un link primit prin SMS. Banii erau sub formă de criptomonede într-un portofel virtual, potrivit digi24.ro.
Totul a început când bărbatul a primit un SMS prin care a fost înștiințat că portofelul în care se aflau criptomonedele a fost accesat din altă locație.
„M-am speriat, am apelat la numărul de telefon din acel SMS. Cei care au răspuns la telefon s-au prezentat ca fiind din partea aplicației”, a spus bărbatul, potrivit sursei citate.
Timp de o oră, hackerii care s-au dat drept oficiali ai platformei au îndrumat victima să parcurgă mai mulți pași.
„Mi s-a transmis faptul că trebuie să îmi fac un nou portofel virtual pe o aplicație mai securizată. Mi-am făcut acel cont. Am transferat alături de ei o parte din criptomonedele pe care le dețineam”, a explicat bărbatul.
Bărbatul a realizat greșeala și faptul că a fost înșelat, a încercat să apeleze din nou hackerii, însă aceștia nu au mai răspuns și i-au furat criptomonedele.
„O metodă prin care infractorii își atrag victime este investment scams / investment frauds, practică ce implică asumarea identității reprezentanților unor companii de stat, companii private, firme de curierat sau instituții bancare de renume, cu scopul de a determina oamenii să investească în produse sau fonduri de investiții false”, a transmis Elena Walter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
„Mare atenție la mesajele nesolicitate pe care le primim pe diferite programe de mesagerie, platforme de social media. Datoria inteligenței artificiale și automatizării activității infracționale, aceste mesaje sunt din ce în ce mai credibile, mai actuale si foarte țintite pentru profilul nostu de utilizatori”, a explicat Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Cum ți se pare subiectul?