Din anul 2022, Assia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, a colectat ultimele mesaje trimise de către soldații ruși către cei dragi înainte să își piardă viața în războiul din Ucraina.
Rudele soldaților și-au dat acordul publicației Kholod pentru ca textele să fie publicate, văzând o modalitate de păstrare a memoriilor celor dragi, potrivit digi24.ro.
Ildar, 30 de ani, Tatarstan, districtul Mamadiș
„Iubita mea, tocmai am ieșit din spital și au avut loc schimbări în unitate. Ordinul comandantului: nu mai există bolnavi, șchiopi, răniți. Băieții chiar se tem să menționeze problemele de sănătate, sunt transferați imediat la Harkov, în prima linie a frontului. Colegul meu din al doilea pluton avea o rană supurândă la picior, nu au vrut să-l lase să plece, a insistat. A scris un raport, a stat cinci zile în spital, i-au dat antibiotice. Când s-a întors, l-au băgat în groapă. Cred că toți cei de aici au înnebunit, nu a mai rămas nimic uman în ei. Să vedem ce se întâmplă cu mine, mă dor și picioarele. Spune-i Mașei că te iubesc foarte mult.”
Guzel, soția decedatului: „În ultimii trei ani, își vopsea constant părul în diferite culori vii: verde, albastru, chiar galben. Mergea la biserică în fiecare săptămână, duminica, și am început să mergem și noi împreună cu el. A fost mobilizat la război, a încercat să nu meargă, dar a fost amenințat cu închisoarea. A murit la un an după ce a fost trimis pe front. Fiica mea are patru ani, încă așteaptă ca tatăl ei să se întoarcă acasă, iar eu nici măcar nu știu cum să-i spun”.
Evgeni, 25 de ani, Tatarstan, districtul Ceremșanski
„Suntem în zona Glubokoie. Murim aici, în tranșee, fără apă și mâncare. Mâncarea ar trebui să fie adusă de șoferii de camioane, dar aceștia refuză prostește să meargă, deoarece dronele Ukropi ne atacă zi și noapte. Mâncarea și apa nu ajung la noi, iar șoferii de camion mor acolo cu zecile. Timp de douăsprezece zile în gaura asta săpată în pământ, ai noștri ne-au aruncat cu drona o pâine și o bucată de untură împuțită – totul pentru patru oameni. Când vom mai primi mâncare data viitoare, nu știm. Cel mai greu e fără apă. Am pus o găleată de zinc pentru a colecta apa de ploaie. Cred că peste câteva zile voi începe să am halucinații de sete, sau poate că a început deja. Cred că voi ieși din tranșee pentru a întâlni o moarte rapidă, pentru că nu mai pot continua așa. Iartă-mă mamă„.
Daria, soția decedatului: „A fost un bărbat adevărat. Își lua angajamente, le îndeplinea, își dădea seama de consecințele acțiunilor sale. Nu căuta scuze, nu își transfera responsabilitățile asupra altora. A lucrat ca mecanic auto, a fost unul dintre cei mai responsabili angajați. Purta întotdeauna haine albastre – obișnuiam să glumim despre el că era întotdeauna albastru”.
Evgeni, 33 de ani, Bașkortostan, districtul Șaranski
„Soră, mulțumesc pentru felicitări. Nu sunt acasă, sunt în această operațiune militară special nenorocită. Am discutat înainte de asta cu familia mea că pot face față, deoarece am cinci copii. Da, mă descurc, mă descurc. Dar când vine seara, simt că nu mai pot. A trecut o zi. Nu cred că m-am mai simțit atât de rău până acum, în afară de înmormântarea părinților mei. E foarte greu. Nici măcar nu am cu cine să vorbesc. Mâine plecăm într-o misiune de luptă”.
Liliana, o verișoară a defunctului: „Colegii spuneau despre el că este distrat, lipsit de sentimente, trăiește în capul lui. Dar în familie ne amintim de el ca de un bun prieten și o persoană înțelegătoare. Avea un câine, Malva, pe care l-a luat de pe stradă. Malva încă îl așteaptă la ușă, chiar doarme pe preș. A plecat la război la mobilizarea din 2022: poliția a venit la el acasă la cinci dimineața, i-a pus cătușele și l-a dus la biroul de înrolare militară. Nu a venit niciodată în permisie.„
Radik, 35 de ani, Tatarstan, districtul Menzelinski
„Avem poziția noastră, iar la 600 de metri distanță este o poziția a lor. În mare parte, acum este o luptă pozițională. Din când în când facem schimb de focuri cu ei. Artileria și mortierele noastre trag în pozițiile lor, iar cei din tranșeele lor trag în noi. Principalul lucru este să ai o gaură adâncă săpată în pământ și să te ascunzi rapid imediat ce auzi sunetul unui obuz tras. În această dimineață, ucrainenii au ridicat două drone kamikaze asupra noastră. Una a lovit adăpostul, iar a doua a fost purtată de vânt în spatele nostru. În seara asta voi merge să o caut. Dacă o găsesc, comandantul companiei promite să îmi dea cinci zile de permisie. Mă gândesc că, dacă o găsesc, o pot căra armată, sau trebuie să fie cumva deconectată de la sursa de alimentare? Băieții spun că sunt un prost și că în loc de concediu s-ar putea să-l întâlnesc pe apostolul Petru. Mă doare-n cot, tot o găsesc și plec în vacanță, chiar dacă e al naibii de înfiorător. O voi găsi și voi pleca în vacanță și nu mă voi întoarce în Ucraina!
Anatoli, fratele decedatului: „Îl puteai vedea socializând cu toată lumea, se descurca. Găsea un limbaj comun cu toată lumea, știa întotdeauna ce face fiecare, vorbea mereu tare și repede, trecând de la un subiect la altul, incapabil să țină pasul cu gândurile sale. În companie era cel mai bun la prăjit kebab-uri și la făcut focuri de tabără. A plecat voluntar la război în vara anului 2022, pentru că familia lui avea nevoie de bani, iar în sat existau doar două posibilități – să omori pe cineva sau să mergi la război.„
Denis, 22 de ani, Republica Komi
„Mamă, nu-i suna pe comandanți și nu le căuta numerele de telefon. Vreau să mă întorc acasă. Dacă nu, poate ne vom întâlni într-o zi. Mulțumesc pentru tot. Să nu fi niciodată abătută mamă, îmi pare rău.„
Elena, mama decedatului: „Nu a arătat niciodată emoții, a ținut totul pentru el. Întotdeauna se străduia să obțină cel mai bun rezultat, chiar și în copilărie, în competițiile de lupte libere viza doar primul loc, chiar și al doilea era considerat o înfrângere. Mobilizarea din octombrie 2022 a fost o tragedie pentru noi toți. Încă de la început a refuzat să meargă în misiuni, nu a vrut niciodată să lupte, așa că colegii săi l-au bătut”.
Alexander, 37 de ani, Samara
„Ni s-au dat patru microbuze, dar niciunul nu ne ajută. Comandanții nu răspund la apelurile repetate de a aduce muniție, măcar până la jumătatea drumului. Și în loc să le folosească în scopul propus, lucrătorii de la logistică le călăresc până în oraș. Situația din batalionul Ulianovsk este și mai gravă, nici un vehicul din cele 8 camioane UAZ nu a ajuns la ei, procuratura investighează situația de acolo. Orice indignare formulată în mod deschis este considerat refuz și ești transferat la Harkov, unde este o mizerie totală”.
Elena, soția decedatului: „A fost sufletul meu pereche. În copilărie am mers la școala de muzică și am cântat la acordeon, visam să devenim muzicieni, să cântăm într-o orchestră și să facem conservatorul. Părinții mei nu mi-au permis acest lucru. A învățat să fie mecanic. Visa să aibă copii, dar nu avea suficienți bani pentru asta, așa că s-a oferit voluntar pe front în vara lui 2023. Părinții săi, în special tatăl său, se simt vinovați că nu l-au lăsat să devină muzician”.
Cum ți se pare subiectul?
