Reporterii Observatorul Prahovean au surprins astăzi, pe DN 1B, la Blejoi, scene de neimaginat pentru anul 2025 într-o țară europeană. Drumarii plombau gropile uriașe apărute după singura ninsoare din această iarnă printr-o metodă demnă de…Dorel. VIDEO la finalul articolului.
Muncitorii Secției Drumuri Naționale Ploiești, unde director este Vlad Cătălin, nu se dezmint.
După ce săptămâna trecută au fost surprinși pe DN 1 B, la Bucov, astupând gropile cu roata unui camion (VIDEO AICI), astăzi tehnica de lucru folosită a fost una mai ”evoluată”.
Un muncitor căra asfaltul ”la rece” cu roaba, îl răsturna într-o groapă, iar altul îl îndesa cu o lopată.
După modelul pârlitului porcului, asfaltul era încălzit cu un arzător conectat la o butelie, apoi era tasat, în grabă, cu o placă compactoare. Procedura era repetată la următoarea groapă, spre nedumerirea șoferilor care asistau la această operațiune.
Reamintim că, la solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții CNAIR au explicat procedura plombării gropilor în mare bătaiue de joc, astfel:
”În vederea asigurării viabilității drumului, cât și a condițiilor de circulație, aceste degradări sunt remediate provizoriu, în regim de urgență, prin lucrări de reparații asfaltice cu mixtură stocabilă – plombe.
Având în vedere situația din acest moment, respectiv gropi pe mai multe drumuri naționale, se depun eforturi pentru a remedia aceste degradări în cel mai scurt timp, pentru a nu se pune în pericol siguranța circulației.
În perioada următoare, atunci când condițiile meteorologice vor permite, se vor executa lucrări de reparații mai ample, respectiv covoare asfaltice, reparații pe suprafețe întinse”.
Apropos, cât credeți că vor rezista aceste plombe?