12 persoane au fost rănite, noaptea trecută, în urma unui accident rutier. Acesta s-a produs pe raza localității Ariceștii Rahtivani. În coliziune au fost implicate două microbuze cu 24 de pasageri și un TIR.
UPDATE Verzi aici Cum arată DJ 144, la Aricești, după accidentul cu 12 răniți
„Persoanele implicate în accident au fost evaluate și asistate la fața locului. Iar 12 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare. Prezentau leziuni minore, preponderent la nivelul feței”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Mai multe detalii și imagini aici: Accident cu 12 victime azi noapte la Ariceștii Rahtivani
Accidentul s-a produs pe DJ 144, drum administrat de Consiliul Județean Prahova. Instituția a fost amendată de Poliția Rutieră cu 4.252, 5 lei, potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea obligației de a asigura viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu au fost luate măsurile necesare pentru deszăpezirea carosabilului, ceea ce a pus în pericol siguranța circulației rutiere.
O amendă similară a încasat de la Poliția Rutieră și Primăria Ploiești. Informația a fost publicată, în exclusivitate de Observatorul Prahovean, AICI
Foarte bine, bravo Poliția Rutiera!