Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 44 de ani au fost reținuți după o bătaie care a avut loc la Florești. Totul s-a întâmplat pe o stradă din localitate, la începutul lunii februarie, însă agresorii au fost depistați abia ieri.
Polițiștii Secției Rurale de Poliție Florești, la data de 13 februarie, au reținut pentru, 24 de ore, patru bărbați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data de 11 februarie, doi tineri din localitatea Florești au sesizat polițiștii Secției Rurale cu privire la faptul că în seara zilei de 2 februarie, în jurul orei 21.30, aflându-se pe o stradă din localitate, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi fost agresați de un alt tânăr, precum și de rudele acestuia.
Au fost efectuate verificări și au fost identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În urma probatoriului administrat, față de patru bărbați cu vârstele de 44, 25, 21 și 20 de ani, din localitățile Florești și Sângeru a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.