Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea (PNL), a fost adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție din București în această dimineață.
UPDATE Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, reținut. Acuzațiile DNA
El a fost audiat de procurori, care l-ar fi reținut pentru 24 de ore, potrivit unor surse judiciare citate de Știrile Pro TV. Ulterior, o instanță va decide dacă va fi arestat preventiv sau va fi cercetat sub control judiciar.
Oprea, luat cu ambulanța și dus la spital
Vlad Oprea s-a trezit ieri dimineață cu procurorii DNA la domiciliul său din Sinaia. El este cercetat într-un dosar de corupție, după o investigație Recorder. Anchetatorii au ridicat de la casa edilului și din sediul primăriei numeroase documente.
Aseară, în timpul perchezițiilor, primarul Oprea a acuzat o stare de rău, fiind solicitată o ambulanță la domiciliul spu. Acesta a fost transportat la spitalul orășenesc din Sinaia, iar ulterior transferat la spitalul județean de urgență din Ploiești.
Oprea a fost consultat de medicul de garda din UPU, i s-au făcut investigații cardiologice, însă nu a necesitat internarea.
Anchetat pentru fapte de corupție
Potrivit unor surse judiciare, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă şi ar fi primit, indirect, de la reprezentanţii firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obţinerea documentaţiei necesare construirii în oraş a unui hotel.
Vlad Oprea ar fi acuzat de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Dar și de încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, abuz în serviciu şi spălare a banilor.
Șpagă de 238.000 de euro
Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro pentru a facilita obţinerea de către Nordis Management SRL a aprobării PUZ-ului necesar pentru construirea unui hotel/aparthotel în Sinaia. Dar şi pentru a facilita emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi a celorlalte avize necesare realizării investiţiei, arată sursele citate.
Conform acestora, o parte din suma de 238.000 euro încasată de Privacons, firmă controlată decizional de Oprea Vlad Gheorghe, ar fi fost folosită pentru achiziţionarea de către acesta a unei staţii de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro.
Operațiuni incompatibile cu funcția de primar
În perioada 2021- 2024, Vlad Oprea ar fi deţinut şi administrat în fapt, prin intermediul unor persoane interpuse firma Privacons SRL. Acesta ar fi efectuat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, fapte incompatibile cu funcţia deţinută, obţinând astfel, pentru sine şi pentru altul, foloase necuvenite, arată sursele judiciare citate de Agerpres.
Vlad Oprea este suspectat că, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2024, ar fi permis desfăşurarea activităţii neautorizate de prestare a serviciilor de alimentaţie publică pentru un restaurant din Sinaia în scopul obţinerii de către Privacons de foloase necuvenite.
Cum ți se pare subiectul?
Culmea, cand a luat 240000 de euro spaga, nu i s-a mai facut rau? Ii apuca brusc lesinul cand intra DNA-ul peste ei. Dar cu totii stim ca este doar praf in ochi. Face cateva luni de inchisoare (daca nu se prescrie inainte), pastreaza banii, iese din inchisoare si iar devine primar. Un cerc vicios pentru contribuabili dar extrem de profitabil pentru clica lor.