Un accident rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite, potrivit ultimelor informații, a avut loc vineri după amiază pe DN1B, la Loloiasca.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 64 de ani, care conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un alt bărbat de 45 de ani.
În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a trei femei, două de 65 de ani și una de 74 de ani, pasagere în autoturism.
Acestea au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Surse apropiate anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul în vârstă de 64 de ani.
Acesta se afla pe banda pe banda de accelerare a sensului Buzău-Ploiești și a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure, către DJ 146, moment în care acroșat o autoutilitară care circula pe același sens.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Cum ți se pare subiectul?