Patru turiști în adidași au fost salvați de salvamontiștii prahoveni după ce s-au aventurat fără echipament pe unul dintre cele mai periculoase trasee din Bucegi: Jepii Mici. Deși au fost sfătuiți să nu se aventureze pe traseu, cei patru nu au ținut cont de recomandări și au plecat. Salvamontiștii au reușit să îi salveze după o misiune care a durat șapte ore.
Reprezentanții Salvamont Prahova s-au arătat dezamăgiți pe rețelele de socializare de faptul că turiștii aleg să le ignore avertismentele. De asemenea aceștia au ținut să-i felicite pe cei care au desfășurat această misiune de salvare.
„Se pare că avertismentele noastre adresate turiștilor, de a nu se aventura pe traseele turistice montane declarate închise în sezonul de iarnă, nu au avut un prea mare impact.
Felicitări pentru băieții noștri aflați de serviciu la Baza Salvamont Baba Mare și care au intervenit în acest caz, dovedind un profesionalism desăvârșit”, au transmis reprezentanții Salvamont Prahova.
Unul dintre salvamontiștii de serviciu a povestit cum s-a desfășurat acțiunea de salvare a acestor turiști în adidași
„În seara trecută am intervenit pentru scoaterea un grup de 4 turiști pe Jepii Mici.
Deși pe plăcuțele de la intrarea în traseu scrie că traseul este închis iarna acestea nu au ținut cont de ele și nici de sfatul unui lucrător de la captarea de apă. În jurul orei 12 au plecat în traseu încălțați în adidași, fără căciuli, mănuși sau lanterne.
Au reușit să ajungă până la Cascada Caraiman, unde au rămas blocați. Am intervenit împreună cu colegul cu care sunt de serviciu la Refugiul Baba Mare, reușind ca, după 7 ore de muncă pe o ninsoare abundentă și -15 grade, să îi aducem la Cabana Caraiman de unde i-am dus la telecabină dimineață.
O acțiune dificilă unde am montat succesiv corzi pe o distanță de peste 300 de metri și am tăiat în zăpadă înghețată mai bine de 300 de trepte. Turiștii au fost tot timpul legați în corzi și, în jurul orei 23, am ajuns cu ei la Cabană”, a scris acesta pe Facebook.
Cum ți se pare subiectul?