Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor și a raziei de amploare care au avut loc în cartierul ploieștean Mimiu.
Vă reamintim că peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat o razie de amploare în municipiul Ploiești, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal.
Citește mai multe detalii aici: Percheziții și razie de amploare în Ploiești [VIDEO]
„În urma probatoriului administrat față de două persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive” au precizat joi dimineață reprezentanții IPJ Prahova.
Aceeași măsură a fost dispusă și față de un bărbat în vârstă de 38 de ani.
Cum ți se pare subiectul?