În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești-Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au efectuat percheziții la un suspect de furt calificat. VIDEO la finalul textului
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 februarie a.c., persoana bănuită de comiterea faptei ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Ploiești, de unde ar fi sustras suma de 20.000 de lei și 3.000 de euro dintr-o locuință din municipiul Ploiești.
De asemenea în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că aceeași persoană ar mai fi sustras și alte sume de bani din imobile din municipiul București și din județele Brașov și Hunedoara, cauzand un prejudiciu de aproximativ 130.000 de lei.
În urma perchezițiilor două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.