Campania ”Din Prahova pentru România” reunește cei mai de succes actori ai scenei economice prahovene, de la antreprenori locali la multinaționale care aduc plus valoare comunității și care sunt recunoscute la nivel național ca repere în business. Seria articolelor în care veți cunoaște multe dintre detaliile acestor afaceri este centrată în jurul Zilei Naționale a României, o oportunitate de a prezenta ceea ce în România este posibil să se realizeze.
Județul Prahova a fost și este un etalon pentru ceea ce înseamnă dezvoltare economică. Industrie, agricultură, transporturi și comerț, toate aceste domenii economice majore sunt reprezentate prin afaceri locale de succes sau investiții ale unor multinaționale.
Când spui Prahova, spui petrol și gaze. Când spui petrol și gaze, spui OMV Petrom, o companie care continuă să se dezvolte, să asigure mii de locuri de muncă și aducă plus valoare atât în Prahova cât și în întreaga țară. Și dacă prahovenii sunt familiarizați cu anvergura rafinăriei OMV Petrom, Petrobrazi, considerăm că este foarte interesantă prezentarea altor proiecte majore ale companiei, dintre cele cu impact național.
Vorbim, astăzi, despre Neptun Deep, proiect pe care OMV Petrom îl dezvoltă alături de Romgaz și care continuă să avanseze.
Ce este Neptun Deep
Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre și primul proiect offshore în ape de mare adâncime din România.
Neptun Deep este un proiect strategic pentru țară, care va crea oportunități importante de dezvoltare pentru România. Proiectul va contribui la securitatea și independența energetică ale României, va sprijini procesul de tranziție energetică și va contribui la dezvoltarea economică a țării.
Cu un volum total de gaze naturale estimat la 100 miliarde metri cubi, Neptun Deep va poziționa România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.
Conform informațiilor puse la dispoziția noastră de compania OMV Petrom, producția estimată este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a ~4,3 milioane de gospodării multiplicată de ~30 de ori.
Date și cifre importante
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri. Drepturile de explorare, exploatare și producție pentru perimetrul Neptun Deep sunt deținute de OMV Petrom și Romgaz, fiecare cu o participație de 50%. OMV Petrom este operator în cadrul proiectului.
- Primul gaz extras: 2027
- Producție estimată: ~100 mld metri cubi de gaze naturale
- Investiții: până la 4 miliarde EUR, costuri împărțite în mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom și Romgaz
Conceptul de dezvoltare pentru Neptun Deep
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor comerciale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor. Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului.
Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Aceasta permite optimizarea proceselor și va contribui la îmbunătățirea performanței de mediu, prin eficientizarea consumului energetic și reducerea emisiilor.
Noutățile anului 2024 în cadrul proiectului
În mai 2024, la șantierul Saipem din Karimun, Indonezia, a început construcția pentru partea superioară a platformei offshore.
În octombrie 2024, OMV Petrom a anunțat începerea lucrărilor de construcție pentru structura-suport din oțel a platformei de producție („jacket”), care se realizează la șantierul Saipem din Arbatax, Sardinia.
În noiembrie 2024, Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore, a ajuns în Constanța, România. Platforma a fost contractată pentru forarea sondelor de producție din proiectul Neptun Deep. Pentru asigurarea unei călătorii în siguranță, platforma a trecut prin luni de pregătire înaintea plecării din Cartagena, Spania.
Campania ”Din Prahova pentru România” va continua pe Observatorulph.ro, convinși fiind că de la antreprenor avem de învățat, că povestea fiecărui business de succes poate fi o sursă de inspirație. Și Prahova chiar are ce arăta tuturor românilor.
foto OMV Petrom: