UPG Ploiești anunță acordarea de titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. ing. Anton Hadăr.
Comunicatul UPG Ploiești
Senatul Universității Petrol-Gaze din Ploiești are onoarea de a anunța conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, o personalitate de renume cu realizări remarcabile recunoscute atât la nivel național, cât și internațional.
Această distincție reprezintă un omagiu adus contribuției semnificative pe care domnul prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr a adus-o dezvoltării învățământului superior tehnic, cercetării științifice și inovării, domenii esențiale pentru progresul societății contemporane. Activitatea sa profesională impresionantă este marcată de numeroase realizări în inginerie, management academic și implicare activă în comunități științifice prestigioase.
Domnul Anton Hadăr s-a remarcat prin excelența sa în cercetare, prin îndrumarea generațiilor de studenți și tineri cercetători și prin contribuția la proiecte de anvergură care au avut un impact direct asupra dezvoltării tehnologice și economice. Totodată, recunoașterea internațională de care se bucură este o dovadă a valorii sale incontestabile ca specialist și lider în domeniul ingineriei.
Ceremonia oficială de conferire a titlului a avut loc astăzi (n.r.: vineri), în cadrul unui eveniment solemn organizat în Sala AP a Universității Petrol-Gaze din Ploiești, la care au participat reprezentanți ai mediului academic, familia distinsului profesor, colegi și studenți. Prin acest gest, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești își exprimă respectul și recunoștința pentru domnul prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, recunoscându-i meritele deosebite în dezvoltarea științei și în promovarea valorilor academice.