- Publicitate -

Trenurile de călători aflate în circulație pot fi urmărite de acum online

Data:

De peste 10 ani, există aplicația Trenul Meu, unde poți scrie numărul trenului, pentru a vedea unde a ajuns și dacă are întârziere. Acum, platforma primește o nouă funcționalitate: poziția trenurilor în timp real poate fi văzută pe o hartă interactivă, notează hotnews.ro.

- Publicitate -

Călătorii pot urmări în timp real harta tuturor trenurilor de călători de serviciu public aflate în circulație, inclusiv date privind întârzierile față de graficul programat, transmite  Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), cu sprijinul Informatica Feroviară SA, mai face un pas în sprijinul informării prin mijloace moderne a călătorilor cu privire la deplasările cu ajutorul trenurilor din România. Astfel, începând de astăzi, 14 noiembrie 2024, pe platforma ARF bilete.infofer.ro de vânzare a biletelor integrate feroviare, precum şi de achiziţionare a biletelor şi abonamentelor metropolitane, se poate urmări în timp real poziţia tuturor trenurilor de călători de serviciu public aflate în circulaţie, inclusiv date privind întârzierile sau nu faţă de graficul programat. Harta este accesibilă direct la adresa: https://bilete.infofer.ro/ro-RO/Trains”, transmit reprezentanții ARF.

La acest moment, trenurile Transferoviar Călători sunt poziţionate pe baza datelor GPS, în timp ce trenurile CFR Călători, Regio Călători, Interregional Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans sunt poziţionate cu aproximaţie pe baza datelor din sistemul feroviar de îndrumare a trenurilor.

- Publicitate -

Pe măsură ce fiecare operator feroviar va accepta să furnizeze accesul la date GPS, platforma ARF va fi actualizată, iar poziţionarea trenurilor şi informaţiile oferite publicului călător vor fi mai precise, precizează reprezentanţii autorităţii.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea din spatele afacerilor de succes, care clădesc viitorul. ”Din Prahova, pentru România!”

Observatorul Prahovean demarează campania ”Din Prahova, pentru România!”, care...

”Țeapa” amnistiei fiscale. Pățania unei prahovence: ”ANAF nu-mi spune cât am de plată!” UPDATE

După ce guvernanții s-au lăudat cu amnistia fiscală, contribuabilii...

Lista angajaților din Primăria Ploiești care au primit sporuri grase pentru fondurile europene ratate

Primăria Ploiești a reușit contra performanța ca, în ultimii...

Sistemul Antigrindină: Fermierii i-au cerut lui Nicolae Ciucă, la Urlați, oprirea sistemului (6)

Sistemul Antigrindină în Prahova este unul care, de-a lungul...

Cine concertează la Târgul de Crăciun 2024 din Ploiești. Va funcționa și o roată panoramică

O firmă din județul Brașov, Autentic Technology & Events...
- Publicitate -

Știri noi

Povestea din spatele afacerilor de succes, care clădesc viitorul. ”Din Prahova, pentru România!”

Observatorul Prahovean demarează campania ”Din Prahova, pentru România!”, care...

Compas Coffee aduce cafeaua artizanală la Târgul IMM HoReCa de la Sinaia

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului organizează, prin Agenția pentru...

Accident la Lipănești. Un copil de doar doi ani a ajuns la spital

Un copil de doar doi ani a ajuns la...

Ce poți face în acest weekend la Ploiești și în restul județului

Weekend-ul 15 -17 noiembrie aduce la Ploiești, dar și...
- Publicitate -

Emisiuni

Dezvăluiri despre consilierii personali și beneficiarii sporurilor ”europene” din Primăria Ploiești

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezvăluit...

Cum sunt otrăviți prahovenii? Dezvăluirile unui fost șef al Gărzii de Mediu și soluțiile Reper

Fostul comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian...

”Vom intensifica activitatea de blocare a mașinilor parcate ilegal” Interviu cu directorul SGU Ploiești

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Dragoș Măchițescu, directorul...
- Publicitate -

Vox Publica

Containerele pentru colectare selectivă, un eșec semnat Consiliul Județean Prahova. Când dispar?

Containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor în Prahova a...

Cum mergi la teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești: Cu gluga pe cap și fular

Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești este locul unde...

Ce așteptări am, ca ploieștean de rând, de la noul primar, Mihai Polițeanu

Vineri, 25 octombrie 2024, a fost zi mare pentru...

Pe aceeași temă

Compas Coffee aduce cafeaua artizanală la Târgul IMM HoReCa de la Sinaia

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului organizează, prin Agenția pentru...

Ce poți face în acest weekend la Ploiești și în restul județului

Weekend-ul 15 -17 noiembrie aduce la Ploiești, dar și...

15 noiembrie 1987 – Are loc revolta anticomunistă de la Brașov

La Brașov, pe 15 noiembrie, îm 1987, mii de...
- Publicitate -

Amenzi în urma controalelor din piețele Malu Roșu și Nord

Polițiștii locali au aplicat șase amenzi în urma controalelor...

O casă a ars în totalitate noaptea trecută la Secăria

Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină noaptea trecută...

O mașină a ars azi noapte lângă podul suspendat de la Blejoi

O dubă a ars în totalitate noaptea trecută în...