- Publicitate -

Se scoate pietrișul din craterul de pe strada surpată din Slănic. Primar: „Imaginile pot fi trucate” (VIDEO)

Data:

Distribuie articolul:

Situație absurdă la Slănic. După ce groapa formată în urma surpării străzii 23 August a fost umplută cu pietriș, fiind executate operaţiuni de compactare a umpluturii, astăzi,1 iulie, echipe de muncitori pot fi văzute în Slănic cum escavează zona. O înregistrare video ne-a fost trimisă de către un localnic pe adresa redacției, reacția primarului reales, Daneluș Costea, fiind aceea că ele este în concediu de odihnă, iar „filmarea poate fi trucată”.(Video la finalul textului)

- Publicitate -

Craterul de la Slănic a fost umplut în luna mai cu pietriș și pietre de râu, în speranța că în acest fel se va stabiliza solul și va fi oprită surparea.

„Întreaga soluţie e una provizorie. Este o soluţie de stabilizare şi umplere a craterului, iar în paralel se vor continua investigaţiile şi măsurătorile care ne vor arăta maniera în care următoarea lucrare, care va avea un proiect tehnic şi o execuţie de durată, va evolua”, declara atunci prefectul județului.

Citește și: Pietrișul turnat la Slănic în craterul format acum trei săptămâni, „înghițit” de surpare (VIDEO)

Astăzi, 1 iulie, pe strada care s-a prăbușit efectiv la finele lui aprilie se fac escavări. Oamenii spun că nici măcar nu au fost informați ca să își poată lua mașinile din zona respectivă.

- Publicitate -

Nimeni nu înțelege ce se întâmplă și care este exact rolule escavărilor. „Se lucrează”, e tot ce am primit de la primarul în funcție, care nu a vrut să dea nicio explicație, motivând că este în concediu. Mai mult, Daneluș Costea a ținut să mai adauge că imaginile care ne-au fost transmise „sunt trucate”.

Am încercat să aflăm de la prefectul județului, Emil Drăgănescu, care este scopul escavărilor de la Slănic. „Primăria știe. Este vorba despre un contract semnat de autoritatea locală cu o firmă, scopul lucrărilor fiind de stabilizare a zonei. Mai mult nu am ce să vă spun”.

Între timp, oamenii, mai ales cei din zona blocurilor, sunt panicați, mai ales pe strada 23 August, care s-a surpat la finalul lunii aprilie,  au apărut noi cratere.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Poluare la Ploiești. „Miroase puternic a gaze! Nu se poate respira”

Ploieștenii continuă să reclame faptul că aerul este irespirabil în anumite zone ale orașului, mai ales pe timpul nopții.

Titel Arsene, administratorul Arenei Ilie Oană, a fost detașat la Baza Teleajen. Burghelea: „La fel de onorat voi fi ca tu să pleci acasă”

Burghelea: „Credeau că te salvează pe tine, dar au salvat doar postul de administrator al stadionului. Tu, de luni, pleci detașat la Teleajen!”

Cele mai importante titluri ale zilei – 1 iulie – VIDEO

Observatorul Prahovean face o retrospectivă a celor mai importante...

Directorul Burghelea a suspendat, de azi, activitatea secției de gimnastică ritmică a CSM Ploiești. Polițeanu: „Domnul Burghelea va pleca”

Mihai Polițeanu, primarul ales: Le rog pe victimele acestor decizii să reziste încă 3 luni...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cine este eleva din Prahova, singura cu 10 la Evaluarea Națională

O singură medie de 10 în Prahova, în urma afișării rezultatelor inițiale la Evaluarea Naționale

80,2% dintre elevii prahoveni au reușit să ia peste 5 la Evaluarea Națională

Au fost 11 note de 10 la română și 34 la matematică

S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2024!

În urmă cu câteva minute s-au afișat rezultatele la...

Cod galben de ploi torențiale în Prahova. Atenționare ANM

Cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

De ce a pierdut Andrei Volosevici alegerile pentru Primăria Ploiești [VIDEO]

Marele pierzător al alegerilor locale din 9 iunie

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cine este eleva din Prahova, singura cu 10 la Evaluarea Națională

O singură medie de 10 în Prahova, în urma afișării rezultatelor inițiale la Evaluarea Naționale

80,2% dintre elevii prahoveni au reușit să ia peste 5 la Evaluarea Națională

Au fost 11 note de 10 la română și 34 la matematică

S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2024!

În urmă cu câteva minute s-au afișat rezultatele la...
- Publicitate -