„Din păcate trăim într-o lume în care persoanele cu dizabilități sunt umilite și tratate cu lipsă de respect”. Sunt cuvintele dureroase ale unei mame, Tatiana Vișan, din Ploiești, a cărei copilă de 16 ani, s-a născut cu un handicap care a țintuit-o în sacunul cu rotile. Tot ce vrea femeia este ca, pe cheltuiala ei, să monteze o rampa pentru persoane cu handicap locomotor la intrarea în bloc, „fiindcă deja nu mai pot urca treptele cu fiica mea”. Numai că se lovește de refuzul unor vecini, pare-se deloc empatici la durerea altora.

Este încă o poveste care nu face altceva decât să arate fața hâdă a unor dintre semenii noștri. Încă un caz care scoate la suprafață faptul că persoanele cu dizabilități, oameni ca noi toți, cu drepturi egale, sunt umilite și tratate cu indiferență doar pentru că…unii atât pot. Iar lipsa accesibilizării chiar este  o problemă majoră care condamnă astfel de persoane la discriminare, la izolare și la un nivel scăzut al calității vieții.

„Fetița mea s-a născut cu handicap. Nu a mers niciodată. De când o am m-am chinuit cu ea în scaunul cu rotile. Nu contează, e copilul meu și crucea ce mi-a fost dată de Dumnezeu. Problema este că, de la o vreme, fata crescând, (are 16 ani și peste 50 de kg), mi-e din ce în ce mai greu să urc treptele de la intrarea în bloc cu   ea în căruciorul cu rotile care s-a și rupt.

Am discutat la nivelul asociației de proprietari să montăm o rampă pliabilă de 80 cm lățime și 1,50 lungime. Am avut acordul foarte multor vecini, însă, din păcate au fost și cazuri de persoane care mi-au spus: „ e copilul tău, descurcă-te. Nu suntem de acord cu decontarea facturii pe asociație, rampa fiind estimată undeva la 2700 de lei cu tot cu montaj. Asta ar fi însemnat 125 de lei de apartament”, ne-a povestit, tristă, Tatiana Vișan, ploieșteanca de pe strada Sabinelor.

Citește și:Cum se urcă în tren, la Ploiești, persoanele cu dizabilități. Umilința supremă! – FOTO

Femeia s-a arătat dispusă să achite ea integral valoarea rampei, iar soțul acesteia să se ocupe de montaj. Numai că, „verbal mi-au spus da, când a fost vorba de semnături am auzit remarci de genul: „ne încurcă atunci când tastăm la interfon, e deranjat ca tot timpul să fie deschise ambele uși la intrarea în bloc și tot felul de scuze. Nu înțeleg o așa răutate a unora. De ce nu se pun și în pielea celor mai puțin norocoși?! Asta e lumea, din păcate. Iar persoanele cu dizabilități, deși au drepturi egale, niciodată, din punctul meu de vedere, nu vor beneficia de ele.

Se vede în parcările magazinelor, unde locurile le sunt ocupate cu nonșalanță, se vede în mijloacele de transport, inclusiv trenuri, unde rampele pentru astfel de oameni în cărucioare cu rotile sunt inexistente, se vede la mine la bloc unde mă lovesc de răutatea unor oameni care îmi aruncă în față: „nu e treaba mea, nu e copilul meu, descurcă-te. Puțin mai multă omenie nu ar strica. Practic, doar despre asta este vorba”, a conchis Tatiana Vișan.

Femeia vrea să mai poarte o ultimă discuție cu vecinii săi, după care, dacă se va lovi de refuz, va face plângere la Poliția Locală.