Elevii care nu și-au primit bursele pentru luna aprilie nici până de sărbătorile pascale, le vor primi după zilele liberele, a anunțat Ministerul Educației. Banii au fost alocați către Inspectoratele Școlare până la data de 16 aprilie, a spus Ministerul, dar nu au ajuns si la scoli, potrivit antena3.ro.
În prima lună în care bursele urmau să fie plătite integral, banii n-au ajuns la timp la elevi.
„Ministerul Educației si Cercetării a demarat din timp procedurile necesare pentru plata burselor elevilor.
În funcție de aprobarea fluxurilor financiare, ministerul a furnizat imediat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București sumele solicitate pentru plata burselor elevilor aferente lunii martie (cel puțin 92%), iar miercuri, 16 aprilie 2025, a fost virat către inspectoratele școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București restul sumelor”, a transmis Ministerul Educației într-un comunicat de presă.
Ministerul condus de Daniel David a mai precizat că după perioada liberă cu ocazia Paștelui, bursele elevilor vor fi plătite integral.
Edupedu.ro a scris încă de la începutul săptămânii că nu toți elevii vor primi bursele joi, 17 aprilie, ultima zi de școală, înainte de zilele libere, întrucât nu toate școlile au primit sumele totale alocate burselor.
Astfel, unele județe au decis să plătească integral bursele de merit sau cele sociale, iar ceilalți elevi să aștepte până după Paste.
Bursele pentru anul școlar 2024-2025
- bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei
tipul l - bursa de merit – 450 lei/lună;
- bursa de reziliență – 300 lei/lună;
- bursa socială – 300 lei/luna;
- bursa tehnologică – 300 lei/luna;
- pentru mamele minore – 700 lei/lună