Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, publică lucrările elevilor premiate la concursul „Vreau să povestesc”. Astăzi vă prezentăm povestea cu care Ioana Rîșnoveanu, elevă în clasa a IV-a C, la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Ploiești a câștigat Premiul al III-lea.
„De mică am visat să fiu prințesă, să port rochii lungi și să trăiesc în castele. Uneori, îmi imaginez că regele însuși mă invită la o plimbare cu trăsura. Dar toate visele mele rămân, cuminți, între coperțile blocului de desen.
Iau o foaie nouă și desenez cel mai frumos castel în care au locuit vreodată regii și reginele. Are turnuri înalte, ferestre luminoase și în față așteaptă o trăsură trasă de patru cai albi.
Deodată, ceva ireal se întâmplă și, din desenul meu, o rază de lumină mă atrage într-o lume necunoscută. Mă aflu în fața unui castel. Două uși mari se deschid, ca să pot intra. Un majordom cu ochelari mă salută și îmi spune încet că regele servește ceaiul.
Mirată, încep să mă plimb prin holul de la intrarea în castel și văd multe tablouri.
Nu a trecut mult timp până când am înțeles că mă aflam în Castelul Peleș. În timp ce priveam uimită în jur, un ofițer mă invită în salonul în care regele Ferdinand și regina Maria serveau ceaiul.
O privesc pe regină și îi văd chipul blând, cu ochii senini ca albastrul cerului, purtând o diademă, un colier cu perle și un pandantiv cu diamante și safire. E așa de frumoasă și de strălucitoare!
Regele mă privește cercetător și exclamă:
-Bine ai venit!
-Bine ai venit! a rostit și regina zâmbind. După ce terminăm ceaiul, te invit să vizităm castelul. După aceea, vei avea parte de o surpriză.
-Vă mulțumesc, Maiestate! Sunt tare nerăbdătoare!
După ce am servit ceaiul, regina Maria m-a luat de mână și mi-a arătat cele mai frumoase saloane ale castelului. Am rămas mută de uimire când am pășit în Biblioteca Regală. M-au încântat, de asemenea, Sala de Teatru și Sala de Concerte. Am văzut, apoi, Biroul reginei, împodobit cu mobilier conceput de ea însăși. Atunci am aflat că reginei îi plăcea să scrie cărți pentru copii și să deseneze. Și adora costumele populare, pe care obișnuia să le poarte mereu.
Apoi, m-a însoțit într-o încăpere plină de dulapuri cu haine.
-Uite, toate acestea sunt rochii de prințesă. Te rog să te îmbraci cu cea care îți place cel mai mult.
Deschid, sfioasă, ușile sculptate ale unui dulap din lemn și apar, în fața mea, zeci de rochii lungi, frumos așezate. Privirea mi se oprește pe o rochie de culoarea mării, cu mâneci lungi și cu o broderie fină în jurul taliei. E cea mai simplă rochie dintre toate, dar cea mai elegantă. Nu îndrăznesc să o ating, parcă ceva mă reține.
Regina își dă seama de ce mi se întâmplă, scoate rochia din dulap și îmi spune:
-Și mie îmi place mult rochia aceasta. Regele spune că are culoarea ochilor mei.
Îmbrac, cu grijă, cea mai frumoasă rochie văzută vreodată, apoi regina scoate, dintr-un cufăr mic de lemn, un colier și îmi spune:
-Vreau să porți și colierul acesta, îți completează ținuta.
Apoi, plecăm încet spre salonul unde regele rămăsese cu o carte în mână. Văzându-mă că intru, zâmbește și îmi face semn să mă apropii. Simțeam că inima îmi bubuie de emoție.
-Vreau să îți spun un secret, Ioana: în rochia asta era îmbrăcată regina Maria când am cunoscut-o. Ți-a spus?
-Nu, Maiestate! Dacă aș fi știut…
-Nu, nu îți face griji. Ai făcut o alegere foarte bună. Privește încântarea din ochii reginei tale!
-Acum să mergem la cină, suntem așteptați, spuse regele Ferdinand.
Pășesc alături de cuplul regal, călcând ușor, de teamă ca rochia mea să nu pățească ceva. Iau loc la masa reginei și simt cum o mână caldă mă mângâie ușor pe spate. Tresar la auzul vocii mamei:
-Hai, Ioana, trezește-te! E ora cinei.
-Ce se întâmplă, mami? întreb eu nedumerită.
-Nimic! Iar ai adormit cu capul pe blocul de desen. Hai la masă!
Mă îndrept spre bucătărie cu gândul că acesta a fost doar un vis. Cel mai frumos vis al meu…”
Cum ți se pare subiectul?
