Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, publică lucrările elevilor premiate la cel mai recent concurs ”Vreau să povestesc”. Astăzi vă prezentăm povestea cu care Andrei Rîșnoveanu, elev în clasa a IV-a C, la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Ploiești a câștigat Premiul al II-lea.
„Bunicul privește lung pe fereastră și în ochii lui blânzi apar lacrimi. Mă uit la el și mă întreb la ce se gândește: or fi lacrimi de fericire sau de tristețe?
Deodată, chipul i se luminează și îmi spune:
– Știi, nepoate, odaia aceea întunecată, în care te-am sfătuit să nu intri? Are o fereastră a timpului, cum îmi place mie să îi spun. De acolo am privit-o prima dată pe bunica ta.Ea nu mă cunoștea, dar eu o vedeam mereu cum trecea cu coșul cu fructe în mână. Prin fereastra aceeamai privesc, uneori, și îmi văd tinerețea, copiii crescând, apoi nepoții. Dar azi nimic nu mai e la fel, adaugă el, doar fereastra mea mă mai poartă printre amintirile unei vieți frumoase, dar zbuciumate.
Bunicul îmi povestește că tatăl lui a fost pompier militar pe vremea lui Cuza, iar mama lui cosea uniformele pentru pompieri… Tristețea și dorul de cei dragi i se citesc pe chip…
– Bunicule, aș vrea să văd și eu fereastra ta, vreau să înțeleg de ce îți apar lacrimi în ochi când te gândești la ea.
Bunicul mă ia de mână și mă duce în cea mai întunecată odaie din casa lui, în fața unei ferestre acoperite cu pânză de păianjen. Un fior de spaimă îmi străbate șira spinării.
Parcă ghicindu-mi gândurile, bunicul îmi șoptește:
– N-o atinge, trebuie doar să privești prin ea, vei putea vedea dincolo de vremuri…
Nu înțeleg ce vrea să spună, dar mă apropii, timid, de fereastra prăfuită și în fața mea se deschide un tunel al timpului. Dintr-o dată, îmi dau seama că sunt îmbrăcat în straie populare, stând la o masă mare, plină de bărbațicu carafe în față, care discutau însuflețit.
Oare cine sunt oamenii aceștia? Și bunicul unde o fi? Ce mă fac eu acum?
Mă strecor sub masă și aștept să se întâmple ceva, nici eu nu știu ce. La un moment dat, unul dintre bărbați spune cu glas apăsat:
– Astăzi trăim o zi mare! Astăzi, la Alba Iulia, a avut loc Unirea Transilvaniei cu România! Unirea, începută de domnul nostru Cuza a fost înfăptuită azi! Domnilor, ce vremuri trăim! Și strănepoții strănepoților noștri vor auzi de noi!
Din semi-întunericul încăperii mă strecor ușor afară și văd sute de oameni trecând pe stradă. Cu căruțele, călare sau pe jos, purtând steaguri tricolore, mulțimea își exprima bucuria. Erau tineri, bătrâni și copii cu stegulețe în mâini.Mi se pare că mă aflu într-o altă lume, străină mie, dar despre care mai auzisem povestindu-se.
Pornesc agale prin lumea de afară și un domn în vârstă mă întreabă: „Ce faci,tinere, îmbrăcat doar în costum popular? Nu ți-e frig?”
Dau din cap că nu și încerc să mă fac nevăzut în gloată.
La un moment dat, se aud urale și salve de tun,iar mulțimea se dă într-o parte ca să facă loc. Regele Ferdinand și regina Maria trec triumfători, călare, pe sub Arcul de Triumf.
Sunt copleșit de emoție! Și caii lor par tot niște regi! Gândul mă duce la poveștile pe care mi le spunea bunicul meu despre rege și regină.
Regina Maria salută și zâmbește cald oamenilor de pe stradă. Privirea i se oprește asupra mea, iar eu rămân fără suflare. Îmi face semn să mă apropii și mă acoperă cu șalul pe care îl avea pe umeri. Apoi îmi spune:
– Voi sunteți viitorul țării, de voi trebuie să avem grijă!
Rămân împietrit, privind la alaiul care se îndepărta, în uralele mulțimii. Puțin mai în spate, văd doi tineri în costume populare, cu haine negre și lungi, mergând la braț. Îmi este atât de cunoscută imaginea aceasta! Caut printre amintiri, dar nu reușesc să îmi dau seama despre ce este vorba. Un gând ca un fulger îmi străbate mintea și înțeleg: sunt bunicii mei! Am văzut fotografia aceasta de multe ori! Sunt chiar ei!
Prin fereastra timpului din casa bunicilor mei, am trăit bucuria Unirii de la 1918. Și am văzut-o pe cea mai iubită regină din toate timpurile, cum o numea bunicul meu. Și m-a acoperit cu șalul ei moale și cald.
Ce pot să visez mai mult?”
Cum ți se pare subiectul?
