O firmă din Prahova, specializată în colectarea și comercializarea fierului vechi a provocat statului o pagubă de peste 10 milioane de euro. Prejudiciul calculat de inspectorii antifraudă este rezultatul a patru ani de activitate.
Astfel, între 2018 și 2024 firma a înregistrat în evidența financiar-contabilă achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice neînregistrate fiscal și neplătitoare de TVA, în valoare totală de peste 509,28 milioane lei (peste 100 de milioane de euro), conform borderourilor de achiziție.
Potrivit unui comunicat de presă emis de ANAF, operatorul economic a înregistrat documente justificative care nu reflectă realitatea, respectiv borderouri de la persoane fizice care nu recunosc tranzacțiile, cu scopul de a crea documente necesare introducerii în circuitul economic a unor mărfuri a căror proveniență licită nu poate fi demonstrată.
Prin înregistrarea unor operațiuni fictive în contabilitate pentru a evita plata obligațiilor fiscale, societatea a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 51,78 milioane lei (peste 10 milioane de euro), reprezentând impozit pe venit și impozit pe profit.
Ce spune ANAF
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au finalizat în luna martie a.c. verificările la un operator economic din județul Prahova, specializat în colectarea deșeurilor nepericuloase.
Activitățile din domeniul colectării și comercializării deșeurilor metalice reprezintă un sector cu risc fiscal ridicat, având în vedere discrepanța semnificativă dintre sumele tranzacționate și impozitele și taxele declarate de societățile din domeniu, precum și achizițiile de produse de la persoane fizice pe baza borderourilor de achiziție, care, în multe cazuri, ridică suspiciuni de nedeclarare a întregii sume impozabile.
În urma controlului desfășurat, inspectorii DGAF au constatat că, în perioada 2018 – 2024, operatorul economic verificat a înregistrat în evidența financiar-contabilă achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice neînregistrate fiscal și neplătitoare de TVA, în valoare totală de peste 509,28 milioane lei, conform borderourilor de achiziție.
Suspiciunea rezonabilă care a rezultat din aceste verificări indică faptul că operatorul economic a înregistrat documente justificative care nu reflectă realitatea, respectiv borderouri de la persoane fizice care nu recunosc tranzacțiile, cu scopul de a crea documente necesare introducerii în circuitul economic a unor mărfuri a căror proveniență licită nu poate fi demonstrată.
Prin înregistrarea unor operațiuni fictive în contabilitate pentru a evita plata obligațiilor fiscale, societatea a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 51,78 milioane lei, reprezentând impozit pe venit și impozit pe profit.
ANAF subliniază importanța respectării reglementărilor fiscale și reafirmă angajamentul său ferm în combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, ANAF reiterează importanța respectării obligațiilor fiscale și atrage atenția asupra consecințelor legale ale nedeclarării veniturilor, indiferent de sursa acestora.