spot_img
- Publicitate -

Accident rutier la Târgșoru Vechi. O mașină s-a răsturnat

Data:

Un accident rutier s-a produs sîâmbătă noapte, în jurul orei 23:30, pe raza comunei Târgșoru Vechi, sat Strejnicu.

- Publicitate -

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Șoferul (50 de ani), singurul ocupant al mașinii, a fost găsit în afara autoturismului, cu multiple traumatisme și fracturi.

Victima, conștientă, a fost preluată imediat de către echipajele medicale și transportată la spitalul județean.

- Publicitate -

La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul celor două Detașamente de Pompieri din municipiul Ploiești: o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. luna si accidentul/mortul in Strejnicu, e un semn cu limitare de viteza si relantisor la intrare, dar a ramas doar semnul. Politia sta si crapa seminte in sensul giratoriu sambata, radare 0, dimineata se depaseste toata coloana, politia 0, vestul salbatic, dar ce sa stie sa gestioneze „militia”, tai ata le pica urechile…

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Comunitatea din Ploiești susține excelența în robotică

Vineri, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a avut loc...

Ploieștiul atunci și acum: Uzina 1 Mai vs Prahova Value Center

Observatorul Prahovean prezintă o serie de imagini surprinse înainte...

Continuă țepele date de Agenția Chef de Ducă

Așa cum scriam și în celelalte articole, agenția Chef...

Primăria Ploiești anunță modernizarea Vestului ”Sălbatic”

Primăria Ploiești a dat curs solicitării Observatorul Prahovean, venită...

Scrima din Ploiești, pe cale de dispariție după 67 de ani

Scrima la Ploiești există încă din 1958. Clubul Petrolul...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Susținătorii lui Georgescu, scandal cu Jandarmeria la BEC

Jandarmii au fost nevoiți să folosească un spray lacrimogen,...

„Domnișoara din Tacna” și magistrala Maia Morgenstern

La finalul lunii februarie, la Ploiești, a avut loc,...

Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de BEC

Biroul Electoral Central a decis să respingă candidatura lui...

Influencerul Makaveli, angajat la Senat din partea SOS

Influencerul Makaveli, care a devenit cunoscut după scandalul privind...

Comunitatea din Ploiești susține excelența în robotică

Vineri, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a avut loc...
- Publicitate -

Emisiuni

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...

Se poate schimba Ploieștiul? Interviu cu primarul Polițeanu

Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului, a fost invitat, miercuri, 5...
- Publicitate -

Vox Publica

Alegeri prezidențiale 2024 în 2025. Eu cu cine votez?

Vin alegerile prezidențiale. Care? Alea de la finalul anului...

De ce îl ține în brațe PSD pe consilierul-afacerist cu gunoi Sârbu?

În plin război al gunoiului din Ploiești, primarul Mihai...

Banii pentru cadouri de 8 Martie, un război între părinți

Cadourile pentru profesoare cu ocazia zilei de 8 Martie...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cât costă numerele de înmatriculare preferențiale

Numerele de înmatriculare preferențiale sunt o opțiune populară pentru...

Ce amendă a primit un biciclist pentru că nu avea claxon

Ieri, la nivel național, Poliția Rutieră a derulat o...

Imagini de la accidentul mortal de pe DN 1, Valea Prahovei

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident...

Accident rutier grav pe DN1, între Predeal spre Azuga

Un grav accident rutier s-a petrecut, în această dimineață,...
- Publicitate -

Când trebuie să înlocuiești anvelopele de iarnă cu cele de vară

Registrul Auto Român face o serie de precizări cu...

Accident cu două victime pe DN 1B, în Valea Călugărească

Un acciddent rutier s-a produs, în această dimineață, pe...

Accident pe DN 1A, în Lipănești. Copil de zece ani, rănit

Un accident rutier s-a petrecut în această seară, pe...

Ce a pățit șoferul care a provocat accidentul din Câmpina

Un accident rutier spectaculos s-a produs, ieri, în Câmpina....