spot_img
- Publicitate -

Accident pe DN 1B Buzău – Ploiești, la Dealul Viei

Data:

În această seară, pe DN 1B Buzău – Ploiești, la intersecție cu DC 47, în zona localității Dealul Viei, județul Buzău, s-a produs un accident rutier.

- Publicitate -

Din primele informații, în urma coliziunii dintre două autoturisme, două persoane necesită îngrijiri medicale.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară îngreunat, prin dirijare, în zona accidentului.

Reamintim că, ieri, pe DN 1B, la Valea Călugărească, s-au produs două accidente mortale.

- Publicitate -

Una dintre victimele de ieri este Maria Ligia Radu, o tânără mămică de numai 26 de ani, voluntar la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova.

Aceasta conducea un autoturism, iar la un moment dat a  pierdut controlul volanului. Apoi a intrat pe contrasens și a intrat frontal într-o autoutilitară.

Al doilea accident s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 67 de ani, care conducea un autoturism, pe sensul de mers Buzău către Ploiești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

- Publicitate -

Și acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat de 39 de ani. Ulterior autoturismul a fost proiectat într-un microbuz care era condus de un bărbat de 57 de ani.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 67 de ani. Celălalt șofer de 39 de ani a ajuns la spital.

Polițiștii au stabilit drept principală cauză de producere a tragediilor viteza excesivă, neadaptată la condițiile de drum.

- Publicitate -

Detalii aici: Nou accident la Valea Călugărească. Încă o persoană a murit

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Radare fixe în Prahova: În cât timp primești acasă amenda

De la începutul lunii martie în Prahova a devenit...

În fiecare lună, 500.000 euro dispar în apele Dâmbului

Începând de la 1 septembrie 2024, stația de epurare...

Gropi plombate la mișto în Prahova. Cine sunt responsabilii

Observatorul Prahovean a publicat mai multe articole pe tema...

Cine e polițistul care s-a sinucis în Parcul Vest din Ploiești

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a...

Bărbatul găsit decedat în Parcul Vest era profesor la Școala Poliție Câmpina

Un bărbat a fost găsit decedat, într-un autoturism staționat...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Termo Ploiești își modernizează capacitatea de producție

Primăria Municipiului Ploiești a lansat procedura de achiziție pentru...

O șoferiță a provocat un accident pe DN1A, la Măgurele

Un accident rutier în care au fost implicate două...

CNA, campanie pentru combaterea conținutului ilegal din online

Consiliul Național al Audiovizualului a lansat o campanie publică...

Jeg și gunoi lângă cărucioarele pentru cumpărături, în Câmpina

Zeci de cărucioare, înconjurate de maldăre de gunoaie, la...

Piedone face furori în Prahova. OPC, DSP, DSV sunt degeaba!

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a devenit o prezență...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Piedone face furori în Prahova. OPC, DSP, DSV sunt degeaba!

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a devenit o prezență...

Îl vreți președinte pe Georgescu? Nu violența este soluția!

Un val de violențe a avut loc duminică seară,...

Alegeri prezidențiale 2024 în 2025. Eu cu cine votez?

Vin alegerile prezidențiale. Care? Alea de la finalul anului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Biciclist rănit grav în Țânțăreni. Traficul este restricționat

Accidentul s-a produs luni seara, în Tânțăreni, pe sensul...

Radare fixe, astăzi, în Prahova. Anunțul Poliției Rutiere

Polițiștii acționează astăzi, 10 martie, cu radare fixe, în...

Accident pe DN1, în zona Băicoi. Traficul este dirijat [UPDATE]

Un accident rutier s-a petrecut duminică seară, în jurul...

Cât costă numerele de înmatriculare preferențiale

Numerele de înmatriculare preferențiale sunt o opțiune populară pentru...
- Publicitate -

Ce amendă a primit un biciclist pentru că nu avea claxon

Ieri, la nivel național, Poliția Rutieră a derulat o...

Imagini de la accidentul mortal de pe DN 1, Valea Prahovei

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident...

Accident rutier grav pe DN1, între Predeal spre Azuga

Un grav accident rutier s-a petrecut, în această dimineață,...

Când trebuie să înlocuiești anvelopele de iarnă cu cele de vară

Registrul Auto Român face o serie de precizări cu...