Lipsa locurilor de parcare din Ploiești este tot mai frustrantă pentru unii locatari de la bloc. Amplasarea unui chioșc pe domeniul public în zona Bariera București din Ploiești a trezit nemulțumirea celor care obișnuiau să-și lase mașinile acolo. „Am rămas fără parcare”, spun oamenii.
Lipsa locurilor de parcare în zona blocurilor din Ploiești este o problemă pentru mulți locatari de la bloc.
Pentru că la blocul 14 B, de pe strada Bărcănești din Bariera București, nu există parcare amenajată, locatarii obișnuiau să lase autoturismele parcate pe trotuar.
Lucrurile însă s-au schimbat în momentul în care a fost amplasat un chioșc. Supărarea oamenilor are la bază strict lipsa locurilor de parcare din zonă.
Am rămas fără locuri de parcare
„Nemulțumirea noastră este că la blocul nostru nu mai avem unde să parcăm mașinile și nici alte locuri de parcare nu mai avem.
După amplasarea chioșcului, am rămas fără parcare. Din ce am înțeles este vorba de un aprozar, în condițiile în care în imediata apropiere este piața din Bariera București”, ne-a explicat o cititoare a Observatorulph.ro.
„La noi în zona, Bariera București chiar la poarta 1 Timken, acum câțiva ani exista un chioșc. Ulterior a fost dărâmat de cei de la primărie pentru că era amplasat pe domeniul public.
De câteva zile, a apărut o nouă „baracă” fix în același loc si va fi un aprozar, în condițiile în care chiar vis-a-vis există Piata Timken care stă cu porțile legate cu sârmă.
Noi nu avem locuri de parcare, iar domeniul public este ocupat cu chioșcuri”, este nemulțumirea unui alt locatar din zonă.
Regulament pentru amplasarea chioșcurilor în Ploiești
Contactat telefonic, consilierul local Iulian Bolocan (PNL) a susținut că amplasarea chioșcurilor în Ploiești are loc în baza unui regulament aprobat în Consiliul Local Ploiești.
„Regulamentul prevede o serie de reguli cu privire la amplasarea chioșcurilor, în funcție de distanța față de trecerile de pietoni, dar și de celelalte spații.
Procedura prevede că astfel de cereri ajung la Comisia 2, de valorificare a patrimoniului, sunt analizate și apoi sunt direcționate la Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică.
Regulamentul este clar legat de amplasarea chioșcurilor. Acestea trebuie să aibă o configurație, o anumită culoare, o anumită fațadă, inclusiv o anumită suprafață de 6 mp, respectiv 12 mp.
Persoanele nemulțumite pot solicita efectuarea de verificări de către Poliția Locală, dar și de către Urbanism”, ne-a precizat Iulian Bolocan, președintele Comisiei pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulaţie rutieră, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură.
UPDATE Reacția Poliției Locale
Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal și Activități Comerciale au desfășurat verificări cu privire la aspectele semnalate, constatâdu-se faptul că proprietarul chioșcului deține convenție de ocupare a domeniului public începând cu data de 08.05.2024 și până în anul 2029, acord încheiat cu municipalitatea.
Și care este problema ,,de drept”din moment ce chioșcul respectiv
are toate aprobările necesare ? Problema parcării autoturismelor
este a posesorilor și aceștia trebuie să-și parcheze mașinile în locurile special
amenajate .Nu este obligatoriu să fie câte o Parcare lângă scara blocului….
am impresia ca iubesti saua de la bicicleta sau bara de autobuz din raspunsul tau…
proglema parcarilor in oras este una veche si se pare ca nici o administratie nu a luat pasi corecti in acest sens.
De ce nu sunt ridicate rablele si rulotele care zac nemiscate de ani de zile pe trotuare, pe strazi? Sunt chiar atât de greu de observat cand aproape au crescut licheni si qrbusti pe ele, când zac cu cauciucurile dezumflate! Cred ca nu exista strada pe care sa n7 fie cateva astfel de ,,masini” nefolosite de proprietari…
Dacă tot plătim impozit pe mașină nu credeți că e dreptul nostru să parcăm unde locuim?
Pentru primul comentator: ” … aceștia trebuie să-și parcheze mașinile în locurile special amenajate.” Care locuri amenajate 😉 ? 180.000 locuitori in Ploiesti la 100.000 de autovehicule, iar numarul auto creste cu rapiditate. Cei cu auto platesc impozite, asigurari, taxe…bani care merg la primarie. La impozite, pentru inmatricularea unei auto de ce nu spun: ” bai fratilor, noi va incasam banii dar sa stiti ca nu veti avea un loc de parcare dedicat! Va luam banii doar pt a ne incasa salariile, nu pt a oferi solutii de parcare auto cum ar fi investitiile.”