Criza gunoiului din Ploiești s-a accentuat în ultimele zile. Platformele de gunoi din municipiu sunt arhipline. Observatorulph.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la consilierii locali ploieșteni. Singurii care și-au exprimat un punct de vedere au fost consilierii locali de la PSD, AUR și PNL.
UPDATE: După apariția articolului, consilierii de la USR și Forța Dreptei și-au exprimat, la rândul lor, un punct de vedere cu privire la criza gunoiului, precum și cu privire la o posibilă rezolvare a acestei situații.
Dragoș Rusu, consilier local (Forța Dreptei): „Dacă situația nu se rezolvă până săptămâna viitoare, consider că este de datoria noastră, ca și consilieri locali, să intervenim direct pentru a găsi soluții concrete”
„Conform articolului 29, alineatul 3 din contractul de delegare încheiat la 31 ianuarie 2025, firma contractoare avea obligația de a notifica imediat delegatarul (autoritatea publică) în cazul în care se află în imposibilitatea de a presta serviciul de salubritate, fie total, fie parțial, sau dacă anumite circumstanțe împiedică în mod substanțial prestarea acestuia.
Notificarea trebuia să includă detalii clare asupra motivelor, duratei posibile a întreruperii și măsurilor de remediere.
În acest context, este esențial să clarificăm dacă această notificare a fost transmisă și dacă au fost respectate prevederile contractuale. Dacă firma nu a notificat delegatarul conform obligațiilor asumate, trebuie să analizăm măsurile legale ce se pot lua pentru a asigura reluarea în cel mai scurt timp a serviciului de salubritate.
Dacă situația nu se rezolvă până săptămâna viitoare, consider că este de datoria noastră, ca și consilieri locali, să intervenim direct pentru a găsi soluții concrete și a ne asigura că obligațiile contractuale sunt respectate, astfel încât Ploieștiul să nu mai fie afectat de această criză”, ne-a declarat Dragoș Rusu, consilier local (Forța Dreptei).
Răzvan Enescu, consilier local USR: „Punctul meu de vedere a fost exprimat prin vot”
„Punctul meu de vedere a fost exprimat priun vot. Nu am fost de acord cu ieșirea Ploieștiului din ADI Deșeuri.
La fel ca mine au votat și alți consilieri locali. Motivul este simplu. Nu aveam toate datele care să arate posibilitățile la acel moment a ieșirii din ADI Deșeuri fără să riscăm situația de criză.
Este o tradiție nefericită să începem mandatul cu o situație de criză a gunoiului”, a declarat Răzvan Enescu, consilier local (USR).
Știre inițială
Criza gunoiului a început în urmă cu mai multe zile, timp în care ploieștenii s-au trezit că niciun operator nu mai ridică deșeurile de la platformele de gunoi din municipiu.
Observatorulph.ro a încercat să obțină puncte de vedere de la consilierii locali ploieșteni pe tema situației generate de criza gunoaielor.
Mai exact a solicitat un punct de vedere cu privire la soluția pe care o întrevăd pentru rezolvarea acestui scandal al gunoaielor.
Primăria Ploiești cere stare de alertă pentru gunoi
Paul Palaș, consilier local PSD: Dacă până marți, 25 februarie, nu o rezolvă, Consiliul Local este obligat să intervină și să găsească o soluție
„Sperăm ca domnul Primar să rezolve această problemă. Dacă până marți, 25 februarie, nu o rezolvă, Consiliul Local este obligat să intervină și să găsească o soluție”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, Paul Palaș.
Alexandru Săraru, consilier local (AUR): „Indiferent dacă Primăria Ploiești mai este sau nu în ADI Deșeuri ar fi trebuit ca vechiul operator să fie lăsat să funcționeze în limita celor 90 de zile stabilite în mod legal până pe 15 aprilie”
„Lucrurile trebuie să fie foarte clare. Ploieștenii trebuie să știe adevărul exact cum stau lucrurile. Eu, Alexandru Săraru, voi fi cel mai bun partener pentru primarul Mihai Polițeanu când face lucruri bune și corecte pentru ploieșteni și voi fi cel mai mare contestatar când lucrurile stau invers.
În această nouă criză a gunoaielor, consider că singurul vinovat este primarul Polițeanu. Ar fi trebuit să aibă o viziune a lucrurilor care vor fi urmat după deciziile dânsului și etapele care ar fi trebuit parcurse, astfel încât ploieștenii să nu sufere această nouă criză a gunoiului.
Realitatea este că avem un operator care are toate avizele, autorizațiile necesare și nu este lăsat să-și desfășoare activitatea de salubritate și avem un nou operator cu care Primăria Ploiești a încheiat un nou contract, dar nu are aceste autorizații”, a declarat Alexandru Săraru, consilier local.
Primăria Ploiești cere prefectului să declare stare de alertă
„Indiferent dacă Primăria Ploiești mai este sau nu în ADI Deșeuri ar fi trebuit ca vechiul operator să fie lăsat să funcționeze în limita celor 90 de zile stabilite în mod legal până pe 15 aprilie. Timp în care noul operator ar fi avut timpul necesar să-și obțină aceste autorizații.
Nici acum nu este târziu să se realizeze un parteneriat public privat între Primăria Ploiești, vechiul operator de salubritate, SVO (stația de tratare mecanico-biologică) și Vitalia, să fie lăsat să funcționeze și noul operator să-și ia avizele pentru a-și desfășura activitatea.
Eu nu-l bănuiesc pe primarul Polițeanu de rele intenții, dar repet trebuia la început să aibă viziunea și să nu fie încheiat un contract cu un operator care nu avea autorizații. Avizul de la Mediu se ia după ce se încheie un contract cu rampa de deșeuri și stația de tratare, precum și alte proceduri.
Nu așa se fac lucrurile: merg peste directorul APM. Directorul APM respectă traseul legal al unor avize. Domnul Polițeanu trebuie să înțeleagă că există persoane care își fac treaba bine. Nu toți cei care nu fac ceea ce își dorește dânsul înseamnă că sunt corupți sau în mafia deșeurilor, ci își respectă meseria și respectă legea”, susține Alexandru Săraru, consilier local (AUR).
Gheorghe Popa, consilier local (PNL): „Este fix problema executivului Primăriei să rezolve această situație”
„Din punctul meui de vedere, consilierii locali nu pot da o soluție pe această temă. Nu noi, grupul PNL, am generat această situație.
Noi am constatat anumite probleme. Am încercat să le clarificăm în luna ianuarie. Problema ne depășește ca atribuții.
Este fix problema executivului Primăriei să rezolve această situație. Să ia legătura cu instituțiile abilitate, APM, Garda de Mediu, Prefectură, Adi Deșeuri și să clarifice lucrurile.
Să ia o decizie pentru ridicarea gunoiului menajer pentru că ploieștenii asta așteaptă. Rezolvarea acestei probleme depășește competența atribuțiilor consilierilor locali”, a declarat Gheorghe Popa, consilier local PNL.
Consilierul local Cristian Ionescu (România în Acțiune) a susținut că, momentan, nu comentează pe această temă și că va reveni cu un punct de vedere.
Observatorulph.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la consilieri locali de la toate formațiunile politice.
Dacă îmi aduc bine aminte, când au mai fost acești munți de gunoaie și primarul era Psdist, domnii consilieri Psdisti nu au prea ieșit la rampă, acum văd că sunt foarte vehemenți.
Primarule sa iei o decizie rapid ,am avut multa rabdare cu celalalt primar”Volo”.Meriti sa ti se aduca gunoiul din tot orasul la primarie .Poate asa gandesti mai bime.