Parcarea neregulamentară pare a fi un sport de masă în Ploiești. Aproape că nu există stradă, unde să nu găsești mașini parcate neregulamentar. Soluții ar fi, dar cine să le aplice?
Greu cu civilizația, greu cu bunul simț, cu respectul față de ceilalți… Ce contează că pietonii ajung să circule pe carosabil, dacă noi e musai să parcăm mașinile ”cât mai bine”?
Așa cum se vede și în imaginea trimisă de un cititor, de pe strada General E. Grigorescu, șoferul Loganului din prim-plan a putut parca regulametar, jumătate pe trotuar, jumătate pe carosabil, astfel încât să lase liber trotuarul pentru pietoni. Așadar, pică celebra scuză ”nu sunt locuri de parcare”, cel puțin în cazul de față.
Nu la fel stă treaba cu Dacia Spring, al cărei șofer o fi prieten cu mediul, dar nu la fel de binevoitor cu semenii. E posibil să nu îi ajungă cablul de încărcare până la mașină (ironie!).
Rezolvarea este simplă și ține de felul în care Poliția Locală și-ar putea justifica existența… amenzi, amenzi și iar amenzi. Dacă s-ar aplica, am avea unul dintre cele două avantaje: fie un buget local mai consistent, fie trotuare libere.
Ai grija ca asta e verde și nu e bine sa te iei de el! Răspuns pt. întrebarea retorica din titlu: NICIODATĂ! Sunt prea mulți melteni, fie ei și verzi!
Nici Loganul nu este parcat regulamentar, dar este tolerat deoarece nu trebuie sa se urce pietonii pe el ca sa isi continue drumul.
Parcarea pe trotuar este strict interzisa, nu conteaza cat loc lasi pietonilor, cat timp nu exista indicator de parcare permise si loc amenajat.