Campania demarată la începutul anului de către Observatorul Prahovean, cu privire felul în care au ajuns să arate cartierele Ploieștiului, nu a rămas fără ecou. După ce la jumătatea lunii ianuarie am prezentat problemele cu care se confruntă ploieștenii din 9 Mai, Primăria Ploiești, la solicitarea redacției, a transmis lista de investiții pentru anul 2025.
Deși este unul dintre cele mai apreciate cartiere ale Ploieștiului, în special de către tineri, cartierul 9 Mai a început a ajuns să fie sufocat de mizerie, de mașini parcate la voia întâmplării sau abandonate, iar lipsa spațiilor verzi a devenit o problemă a cărei rezolvare nu mai suportă amânarea.
Citește mai multe detalii aici: Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist
Vă reamintim că în prezent, în cadrul aceleiași campanii, Observatorul Prahovean aduce în atenția Primăriei Ploiești situația din cartierul Vest. Vezi mai jos articolele publicate deja:
- De ce Vestul Ploieștiului a fost, este și va rămâne sălbatic
- Parcările din Ploiești care s-au umplut de ”locuri rezervate”
- Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o
Ce investiții a anunțat Primăria Ploiești pentru cartierul 9 Mai, în 2025
În urma cererii dumneavoastră transmisă electronic, înregistrată la Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență / Serviciul Relații Publice, Monitorizare Proceduri Administrative în Registrul de Informații de Interes Public cu nr. 7/2025 prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați să vi se comunice lista de investiții pentru anul 2025 privind Cartierul 9 Mai din Ploiești, sesizând, în acest context, o serie de aspecte ce trebuie să fie remediate în zona anterior indicată din municipiul nostru, aspecte ce au fost prezentate în articolul cu titlul – Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiesti de un optimist, un pesimist si un realist – vă comunicăm următoarele:
Direcția Tehnic Investiții, prin Serviciul de Investiții și Reparații Drumuri, are în vedere, în baza Programului de Reparații Curente și întreținere Străzi în Municipiul Ploiești, să demareze lucrări de reparații locale (plombe) în cartierul 9 Mai, respectiv pe străzile Eroilor, Vornicei, Domnișori, Șoseaua Vestului, Mărășești, prin bugetul alocat anului 2025.
Prin Serviciul Mobilitate și Trafic Urban, în cartierul 9 Mai se are în vedere începerea lucrărilor de aplicare a marcajelor rutiere și de înlocuire a indicatoarelor rutiere deteriorate, după aprobarea bugetului.
Referitor la înlocuirea arborilor tăiați de pe domeniul public, SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL (SC SGU SRL) efectuează în această perioadă lucrări de plantare puieți arbori pe domeniul public.
În ceea ce privește curățenia în parcurile și locurile de joacă situate in Cartierul 9 Mai, S.C. S.G.U. Ploiești S.R.L. efectuează zilnic lucrări de golit coșuri de gunoi, strâns manual gunoi, măturat manual, etc.
Totodată, referitor la curățenia căilor publice vă aducem la cunoștință faptul că, la nivelul municipiului Ploiesti a fost aprobat un Program comun de curățenie de primăvară, cu operatorii S.C. Blue Planet Services S.R.L. – S.C. Servicii Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., care cuprinde și zona menționată de dumneavoastră.
De asemenea, vă facem cunoscut faptul că, la nivelul societății amintite s-a luat act de aspectele privind îmbunătățiri ale vegetației în zona indicată, prin plantări de material săditor, sectorul responsabil de acest cartier, ocupându-se în sezonul specific de programarea lucrărilor de plantări.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au efectuat acțiuni punctuale în zona Cartierului 9 Mai, cu privire la nerespectarea art.,3 din H.C.L 324/2022, unde în data de 28.01.2025 au identificat un număr de 18 autoutilitare ale căror proprietari au fost notificați prin aplicarea de flyere.
În data de 29.01.2025 s-a trecut al reverificarea zonei menționate și s-a constatat faptul că 8 proprietari de autoutilitare nu s-au conformat, drept pentru care se vor aplica măsurile legale. Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
În același context, vă facem cunoscut faptul că, sesizarea cu privire la existenta unor vehicule staționate pe domeniul public sau privat al municipiului Ploiești, presupuse ca fiind abandonate sau fără stăpân, se poate face în scris, verbal sau telefonic de orice persoană sau din oficiu, de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și/sau împuterniciții primarului (respectiv salariați ai societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiesti S.R.L.).
În cursul anului 2024, societatea amintită a primit un număr de aproximativ 150 sesizări, iar salariații acestei societăți, în calitate de agenți constatatori, împuterniciți ai primarului, au identificat un număr de aproximativ 600 vehicule staționate pe domeniul public sau privat al municipiului Ploiesti, presupuse ca fiind abandonate sau fără stăpân.
Pe cale de consecință, în urma efectuării verificării lor, au fost emise un număr de 653 de somații, urmând ca, în termenul reglementat de dispozițiile legale aplicabile, vehiculele abandonate sau fără stăpân să fie ridicate și transportate la punctul de lucru al societății, din strada Drăgănești, situat in spatele Hipodromului Ploiesti, punct de lucru cu destinația de parc auto special amenajat pentru depozitarea vehiculelor/autovehiculelor abandonate sau fără stăpân ridicate de pe drumurile publice sau terenuri aparținând domeniului public și privat al municipiului Ploiești.
Ce haios sună, vai tu poliția locală a notificat proprietarii a 18 autoutilitare…
Doar atât? Provoc toți cititorii să trimită fotografii către redacția dumneavoastră cu autoutilitarele din zona dumneavoastră 😂, cred că primarul ar trebui să bastoneze puțin poliția locală și să producă efecte benefice societății, amenzi, nu joaca de-a flyerele, cu iertare să-mi fie înțeleg că le este frică însă dacă nu sunt făcuți pentru a aplica legea să demisioneze, că dacă mergi la o sală de fitness măcar 1 din 3 musculoși ar accepta un asemenea job, tineri care ar face diferența!