Brazii de Crăciun vor fi colectați gratuit, în acest an, la Ploiești. Cei care locuiesc la bloc pot depozita brazii lângă platformele de colectare a deșeurilor menajere, în timp ce locuitorii de la case sunt rugați să așeze brazii în fața porților, pe trotuar, în ziua în care se ridică gunoiul menajer.
Primăria Ploiești a anunțat că operatorii de salubritate Blue Planet și UWS (fost Rosal) vor realiza colectarea gratuită a brazilor de Crăciun din oraș.
Acțiunea, potrivit Primăriei Ploiești, este destinată „exclusiv colectării brazilor naturali, care vor fi preluați ca deșeu biodegradabil și transportați pentru compostare sau reciclare”.
Anunțul Primăriei Ploiești
Primăria Municipiului Ploiești, împreună cu operatorii de salubritate Blue Planet și UWS (fost Rosal), vă informează că în perioada următoare se va realiza colectarea gratuită a brazilor de Crăciun din oraș.
Pentru a facilita acest proces, vă rugăm să respectați următoarele instrucțiuni:
- Locatarii de la bloc pot lăsa brazii lângă platformele de colectare a deșeurilor menajere.
- Locuitorii de la case sunt rugați să așeze brazii în fața porților, pe trotuar, în ziua în care se ridică gunoiul menajer, pentru a fi ridicați direct de operatori.
Această acțiune este destinată exclusiv colectării brazilor naturali, care vor fi preluați ca deșeu biodegradabil și transportați pentru compostare sau reciclare. Vă rugăm să evitați depozitarea altor tipuri de deșeuri alături de brazi.
Cum ți se pare subiectul?