Spitalul Municipal (Schuller) și Spitalul de Pediatrie din Ploiești figurează pe lista clădirilor cu risc seismic I și II. Când va începe consolidarea clădirilor și ce măsuri au fost luate? Pentru Spitalul Municipal documentațiile au intrat în hățișul birocratic. Pentru Spitalul de Pediatrie, însă, nu s-a putut transmite solicitare de includere în Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihai Cantacuzino”.
Spitalul Municipal, cunoscut de foarte mulți ploieșteni ca Spitalul Schuller, a fost încadrat, în 2023, în urma unei expertize, în clasa I de risc seismic.
Cu doar trei zile înainte de alegerile locale, Primăria Ploiești a anunțat că „a reușit să obțină includerea, în programul național mai sus menționat, a clădirilor, încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI, aferente Spitalului Municipal Ploiești, unitate sanitară aflată în administrarea municipalității ploieștene” (Vezi AICI comunicatul Primăriei Ploiești).
Observatorulph.ro a solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere cu privire la măsurile dispuse în cazul celor două spitale aflate în administrarea municipalității ploieștene, respectiv Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal, ambele cu risc seismic, pentru prevenirea situațiilor de risc, dar și demersurile pentru atragerea de finanțare în acest sens.
Avem cereri pentru finanțare, dar nu și finanțare momentan
Primăria Municipiului Ploiești susține, în răspunsul trimis la Observatorulph.ro, că „la data de 09.2024, a depus la la Ministerul Sănătății o solicitare pentru includerea în Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihai Cantacuzino” a unui număr de 11 clădiri de la Spitalul Municipal Ploiești, încadrate, prin raport de expertiză, în clasa de risc seismic RSL”.
Ulterior, potrivit Primăriei Ploiești, în data de 15.05. 2024 a fost aprobată lista obiectivelor de investiții propuse spre finanțare prin acest program, în listă regăsindu-se și clădirile încadrate în clasa de risc seismic RSL ale Spitalului Municipal Ploiești, însă au apărut probleme legate de încărcarea documentelor pe platformă.
„După validarea acordului și deblocarea platformei s-a procedat la încărcarea pe platformă a documentelor aferente etapei următoare, respectiv a Expertizelor Tehnice aferente clădirilor și a auditului energetic.
La această dată, reprezentanții MDLPA procedează la verificarea conformității documentelor încărcate pe platforma dedicată programului.
Pentru corpul R, încadrat în clasa de risc seismic II, s-a procedat la transmiterea solicitării la MInisterul Sănătății pentru obținerea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectului „Reabilitare și modernizare Spital Municipal Ploiești – corp R (…) prin Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești. Programul respectiv este derulat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în perioada 2024 – 2031”, a transmis Primăria Ploiești.
Pentru Spitalul de Pediatrie Ploiești, momentan nu s-a transmis cererea
În cazul Spitalului de Pediatrie Ploiești, potrivit Primăriei, „s-a procedat la transmiterea solicitării la Ministerul Sănătății pentru obținerea avizului de oportunitate, în vederea implementării proiectului „Reabilitare și extinderea corpului principal al Spitalului de Pediatrie PLoiești (…) prin Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești”.
„Pentru Spitalul de Pediatrie nu s-a putut transmite solicitare de includere în Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihai Cantacuzino”, derulat în conformitate cu prevederile OUG nr. 49/2023, deoarece corpul de clădire din strada Mihai Eminescu, nr. 4-6, a fost încadrat în clasa II de risc seismic”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Ploiești.