Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat ca termen de finalizare al străpungerii străzii Laboratorului primăvara anului 2025. Legătura ar urma să fluidizeze traficul în zona de Nord și de Vest a Ploieștiului.
Anunțul cu privire la noul termen a fost prin intermediul unei postări pe Facebook de către Mihai Polițeanu care a mai precizat, cu privire la acest proiect, că după finalizare va exista riscul blocării traficului pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino.
„Proiectul a fost deblocat și se va finaliza în primăvara lui 2025. Străpungerea urmează să facă legătura între Bulevardul Republicii și strada Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Consilierii mei au remarcat că la finalizare va exista riscul blocării traficului pe Cantacuzino (viraj stânga din Cantacuzino pe Laboratorului sau viraj stânga din Laboratorului pe Cantacuzino).
Voi pune colegilor din Primărie problema construirii unui giratoriu care să rezolve această potențială dificultate”, a scris Mihai Polițeanu pe pagina de Facebook.
Vă reamintim că pentru acest proiect autorizația de construire a fost emisă pe data de 19.10.2022, iar la finele lunii februarie 2023 au început lucrările care ar fi trebuit să dureze doar patru luni.