Zona centrală a Ploieștiului s-a aglomerat, din nou, duminică seară, în special pe tronsonul Palatul Culturii – parcul Nichita Stănescu, unde este organizat Târgul de Crăciun. Seria concertelor care vor avea loc, la Ploiești, de sărbători, va continua. Imagini la finalul textului.
Aprinderea luminițelor și deschiderea Târgului de Crăciun din Ploiești a avut loc, sâmbătă, 30 noiembrie, însă și duminică seară zona centrală a orașului s-a aglomerat.
Centrul de atracție rămâne Târgul de Crăciun de la Ploiești, care este organizat, în acest an, în perioada 30 noiembrie 2024 – 7 ianuarie 2025.
Pe lista de atracții de la Târgul de Crăciun figurează roata panoramică, patinoarul, dar și scena unde, în luna decembrie, vor urca mai mulți artiști.
Cozi s-au format și în zona cu preparate tradiționale, food trucks și ornamente de sărbătoare.
Un nou concert la Ploiești
Seria concertelor organizate la Ploiești va continua în luna decembrie. După ce ieri pe scenă au urcat cei de la Trupa Vicii și Liviu Teodorescu, pe 6 decembrie, la Ploiești, este programat un nou concert. Pe scenă va urca Cleopatra Stratan.
Programul evenimentelor de la Ploiești
6 decembrie
- CLEOPATRA STRATAN aduce magia sărbătorilor.
7 decembrie
- Energia lui BIBI, în concert.
13 decembrie
- Tradiții și folclor cu Ansamblul Prahova și Filarmonica “Paul Constantinescu”.
- Casa de Cultură I.L.Caragiale – Tradiții din Nordul Bucovinei
- Crăițele prahovene și Ansamblul Folcloric Prahova
- Teatrul „Toma Caragiu” – Spectacol pentru copii ,,D’ale lui Păcală”
- Orchestra Folclorică a Filarmonicii Ploiești – program de colinde
14 decembrie
- Casa de Cultură I.L.Caragiale – concert muzică pop
- „Chitara Prahovei” – concert muzică folk
- Corul Filarmonicii Ploiești – concert colinde
- Teatrul „Toma Caragiu” – spectacol-concert ,,Ploiești Majestic”
CARGO
21 decembrie
- Tradiții autentice cu „Ceata Urșilor”.
22 decembrie
- Parada lui Moș Crăciun, spectacol interactiv și concert cu THE SKY.
Cum ți se pare subiectul?