În parcul de la Sala Sporturilor Ploiești, mai mulți cititori au observat faptul că SGU Ploiești a început să taie copaci. Potrivit cititorilor, se taie arbori sănătoși, lucru contrazis de reprezentanții societății.
„La Sala Sporturilor (zona pistei de role) se taie primul rand de pomi. Pomii sunt sănătoși”, ne-a scris un cititor, nedumerit cu privire la motivul pentru care respectivii copaci sunt îndepărtați.
Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții SGU Ploiești au făcut precizarea că respectivii arbori sunt îndepărtați pe motiv că sunt uscați și pot reprezenta un pericol pentru cetățeni.
„Copacii respectivi sunt uscați și se taie în baza unui aviz existent. Toaletarea zonei se face de către SGU Ploiești și face parte din programul pe care societatea îl aplică în Ploiești pentru îndepărtarea arborilor care reprezintă un pericol și pot cauza probleme”, a transmis Dragoș Măchițescu, directorul general al SGU Ploiești.
Reamintim faptul că, vara trecută, din cauza fenomenelor meteo extreme, au fost semnalate în Ploiești numeroase cazuri de arbori prăbușiți. În urma acestor situații SGU Ploiești a început un amplu program de toaletare a zonelor cu probleme, încercând astfel să prevină ca astfel de situații să se mai repete.
Cum ți se pare subiectul?