- Publicitate -

Povestea medicului Raluca-Mihaela Bercea, candidat USR Prahova pentru Camera Deputaților

Data:

USR Prahova propune pentru Camera Deputaților un medic cu experiență, Raluca-Mihaela Bercea. Căsătorită, mamă a doi copii, Raluca-Mihaela Bercea a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași. Este medic primar pneumolog, cu o a doua specializare Medicină Internă, efectuată și finalizată în Norvegia. Este Doctor în medicină, autor și coautor a numeroase articole originale publicate național și internațional în colaborare cu Universitatea Sapienza Italia și cu Universitatea de Medicină din Bergen Norvegia.

- Publicitate -

Am experiență ca medic în Franța timp de un an și ulterior în Norvegia unde am lucrat timp de 7 ani, m-am întors în țară în 2019. Sunt medic primar pneumolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești și coordonatoarea Secției de Pneumologie. M-am întors acasă, în România, într-un spital de stat unde este cea mai mare nevoie de reformă și am considerat că într-un spital de stat pot fi un medic pentru toți, nu doar pentru unii”, spune medicul Raluca-Mihaela Bercea.

medic raluca bercea

Cum a intrat Raluca-Mihaela Bercea în politică și ce proiecte are

În politică a intrat în 2019, în filiala USR Diaspora, iar în mandatul 2020-2024 a fost consilier județean USR și președinta Comisiei de Sănătate, Social și Activități Sportive din cadrul Consiliului Județean Prahova. La alegerile din iunie 2024 a fost candidat USR pentru Parlamentul European.

„Din funcția de deputat, intenționez să utilizez, atât cunoștințele mele profesionale, cât și larga experiență internațională, alături de abilitățile mele personale, pentru a susține o viziune de dezvoltare și modernizare a legislației Statului Român.

- Publicitate -

Doresc modificarea legilor legate de domeniul sanitar astfel încât să ducă în final la reformarea sistemului, modificarea legislației legată de îngrijirea pacienților în ultimele zile de viață, cunoscutul ”end of life support”, reforma administrativă a României, reforma electorală prin reducerea numărului de parlamentari, introducerea votului în două tururi pentru primari și președinți de consilii județene”, declară Raluca-Mihaela Bercea, candidat USR Prahova pentru Camera Deputaților.

medic raluca bercea

Medicul Raluca-Mihaela Bercea are competențele necesare pentru a reforma, prin inițiativele sale, sistemul românesc de sănătate, și nu numai, care, de atâția ani de zile, se află într-un colaps. Este un politician tânăr, cu viziune, care este dispus să-și pună în slujba oamenilor cunoștințele dobândite în atâția ani de experiență în sistemul medical.

Mai multe detalii despre candidații USR Prahova la alegerile parlamentare de la 1 decembrie sunt disponibile pe prahova.usr.ro. CMF 11240015banner usr lasconi

- Publicitate -

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Călin Georgescu: ”Alocația pentru un copil din Ucraina este 3700 lei!” Ce prevede legea

Călin Georgescu, candidatul suveranist care a câștigat primul tur...

Ce cred primarii din Prahova despre victoria lui Georgescu la prezidențiale. „Este inexplicabil”

Rezultatele înregistrate în Prahova la alegerile prezidențiale nu sunt...

Explicația APM Prahova despre aerul irespirabil din Ploiești. Ce ”otravă” inspirăm

Ploieștenii din mai multe zone ale municipiului s-au plâns...
- Publicitate -

Știri noi

Călin Georgescu: ”Alocația pentru un copil din Ucraina este 3700 lei!” Ce prevede legea

Călin Georgescu, candidatul suveranist care a câștigat primul tur...

Școala Internațională Spectrum, din Ploiești, organizează concursul de creație plastică R.E.S.P.E.C.T

Școala  Internațională Spectrum Ploiești organizează, pe 19 decembrie, de...

Noi proteste în țară împotriva lui Călin Georgescu: ”Nu vrem dictatură putinistă!”

Câteva mii de oameni, în special tineri, au ieșit...
- Publicitate -

Emisiuni

- Publicitate -

Vox Publica

Reptilian, suveranist, antivaccinist, homofob! Chiar așa simplu să fie?

Vă mai amintiți de Referendumul pentru Familie din 2018?...

Călin Georgescu a fost votat și de copilul tău, și de prietenul tău de o viață

Ce se întâmplă? Știi ceva în plus? Cine e...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -