Crin Antonescu, candidatul desemnat de coaliției de guvernare pentru alegerile prezidențiale, a anunțat că suspendă înțelegerea din cauza lipsei de asumare a reprezentanților partidelor. Una dintre nemulțumiri este că nu a fost stabilită data alegerilor prezidențiale.
„În mod unilateral, consider această candidatură suspendată. Eu am primit o propunere de a fi candidatul unei coaliții politice, am acceptat-o, am asumat-o, e o asumare de la care nu dau înapoi şi sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt.
Am constatat că cealaltă parte a acestui acord, cei patru lideri politici, nu au fost suficient de împuterniciți atunci când au pus semnatura pe acest acord. Din acest motiv îl consider suspendat până când domniile lor spun dacă acest acord rămâne în vigoare”, a declarat Crin Antonescu la Digi24.
„Nu avem o dată a alegerilor si nu înteleg de ce. Din punctul meu de vedere, dacă în 6 decembrie CCR a decis anularea alegerilor şi repetarea lor, de a doua zi, guvernul care era în exercițiu ar fi trebuit să dea cea mai apropiată dată alegerilor prezidențiale. Suntem în 4 ianuarie 2025 şi nu avem data. (..) E greu de explicat şi greu de acceptat pentru opinia publică.
Al doilea motiv – eu am intrat imediat în bătălia electorală, tirul din toate directiile s-a dezlănțuit, am intrat în această bătălie, stiam că nu e o armată pregătită în spatele meu, numai că mi se pare inacceptabil ca după o săptămâna-două să văd oameni din partidele care mă susțin să vină să zică public că nu stiu, că mai vedem, avem ședințe”, a mai afirmat acesta.
Cum ți se pare subiectul?
Mă băieți voi chiar nu realizați ca nimeni nu are nicio șansă în fața lu’ Georgescu, indiferent că vă place sau nu?!
Daca va mai candida.Mai vorbim.