- Publicitate -

Masă între prieteni la Sky Restaurant & Terrace. Nici că se putea mai bine de atât!

Data:

Distribuie articolul:

Cu ocazia unei petreceri organizate de o prietenă la împlinirea unei vârste… considerabile😊, am ajuns joi seară la Sky Restaurant & Terrace, restaurantul aflat în vecinătatea Ploieștiului, despre care auzisem o grămadă de lucruri bune.

- Publicitate -

Dau o masă de ziua mea, nimic pretențios, așa că nu vă agitați prea tare!”, a sunat invitația lansată de ea către vreo 12-14 persoane, prieteni vechi, trecuți prin multe. Era bine că a făcut treaba asta joi, după serviciu, că dacă o făcea sâmbătă, nu știu câți ne-am fi adunat… Și așa am ajuns pentru prima dată în viața mea la Sky Restaurant & Terrace.

Hmmm, fancy rău locația, aproape că îmi părea rău că venisem direct de la serviciu și nu apucasem să trec pe acasă să mă schimb în ceva mai… oficial. M-am liniștit însă rapid când am văzut că și ceilalți prieteni erau cam în aceeași situație.

Ca și organizare, tipa a avut, consider, cea mai bună idee: A dat comandă de platouri, tip bufet, așa că nu s-a stresat nimeni cu „Eu ce să-mi iau de mâncare?!?”. Doar băutura a fost pe alese… și am avut de unde alege.

- Publicitate -
cocktailuri sky events
Cel din dreapta este minunat!

În deschidere am optat pentru cocktailuri, iar „Electric Lemonade” a câștigat detașat eticheta de „Mamă, ce mișto e ăsta!”. Deci clar se anunța ceva deosebit. Și au venit primele platouri, cele reci, alături de lipii cu susan din care încă ieșeau aburi… O nebunie!

Cremă de brânză ușor picantă, vinete, humus și icre, toate preparate minunat, alături de lipia subțire și, pe alocuri crocantă, au fost un adevărat deliciu. Dar piesa de rezistență avea să urmeze…

platouri sky events
Platourile reci de la Sky Events

Platourile calde, deliciul mesei festive la Sky Restaurant & Terrace

După platourile reci, au venit cele calde. E, și de aici au început discuțiile pentru că, efectiv, nu știai ce să alegi și cum să le combini.

- Publicitate -

Este adevărat, erau deja combinate, adică, de exemplu, tocănița de berbecuț era deja cu garnitura aferentă, puiul cu salata lui, dar… ce făceam cu restul?

platou sky events
Tocănița de berbecuț

În afară de platourile cu pui și cele cu berbecuț, au mai fost aduse platouri mari cu fructe de mare, și câteva cu o ruladă arăbească, ușor picantă, cu susan deasupra, dar care nu am reușit să rețin cum se numea.

Normal, deși am gustat din toate, fructele de mare au fost preferatele mele, mai ales în condițiile în care abia mă întorsesem din Grecia.

- Publicitate -

Cu un aer superior, deh, doar abia mâncasem fructe de mare „la mama lor”, m-am repezit în tentaculele de caracatiță și în calamarii pane. Șoc! Păi caracatiță așa fragedă și suculentă nu mâncasem nici măcar la tavernă, pe plajă, în Grecia!

Apoi am studiat cu atenție și restul fructelor de mare de pe platouri: pe lângă tentaculele de caracatiță mai erau midii cu legume, pește, creveți atât pe grătar cât și pane, calamari, atât pe grătar cât și pane, toate însoțite de un sos delicios și lămâie.

fructe de mare sky events
Platoul cu fructe de mare de la Sky Events

Dacă a fost de ajuns mâncarea? Pfff, nici măcar nu s-a putut mânca jumătate din ce a fost acolo!

Problema cea mai mare, și nu numai a mea, ci a tuturor, a fost faptul că, în afară de câțiva care nu consumă una alta din principiu sau din… fițoșenie („Eu nu mănânc berbec!”, „Eu nu pun gura pe fructe de mare!”), majoritatea nu prea știam cum să facem să gustăm cât mai mult din toate. Modul de preparare al mâncării, curcubeul aromelor și diversitatea de pe masă a închis pentru multă vreme gurile celor prezenți.

- Publicitate -

Am mai fost în Ploiești, și nu numai, la fel de fel de astfel de evenimente dar, recunosc, cum a fost joi seară la Sky, nu a fost nicăieri, și nu exagerez când spun asta.

Am felicitat din tot sufletul „gazda” pentru ideea pe care a avut-o, de a-și organiza masa de ziua ei la Sky, deși, inițial, am bombănit-o în gând, pentru că mi s-a părut prea departe locația!

Nu mă așteptam să găsesc un loc, în Ploiești sau în apropierea lui, unde să mănânc fructe de mare mai bune ca în Grecia și mâncare arăbească delicioasă la aceeași masă. Nu știu cât a costat-o toată această masă, dar poate voi reuși să aflu în perioada următoare. Cert este că noi, cei care am fost acolo de ziua ei și ne-am bucurat de ceea ce a „pus la cale”, am avut cu adevărat o experiență culinară deosebită!

- Publicitate -

La mulți ani și felicitări pentru alegerea Sky ca locație! Cu adevărat ceva deosebit!

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Sistemul Antigrindină în Prahova: Peste 90% din fermieri solicită stoparea acestuia – DOCUMENT (2)

Sistemul Antigrindină în Prahova este unul care, de-a lungul...

Lista blocurilor și clădirilor publice din Ploiești, încadrate în clasa I și II de risc seismic

Aproximativ 190 de blocuri și clădiri publice din Ploiești...

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat 2024 va avea loc la Ploiești!

Ploieștiul începe să prindă ”viață”, dovadă fiind organizarea a...

Pățania unui ploieștean dependent de jocuri de noroc care a cerut ”autoexcluderea”

Un ploieștean dependent de jocuri de noroc a povestit...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cum va arăta harta rețelei de metrou din Ploiești în 2124 :)

Observatorul Prahovean publică pamfletul lui Bogdan Vasilescu, un ploieștean...

Pregatiri pentru sezonul de schi la Sinaia

La Sinaia au început pregătirile pe domeniul schiabil, iar...

Mic dejun românesc pregătit de specialiștii de la Restaurant Bulevard Ploiești

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei...

Petrolul Ploiești înfrângere cu 3-1 pe terenul celor de la UTA Arad

Petrolul Ploiești a pierdut partida disputată în această seară,...

Bunătăți de sezon și multă voie bună la Târgul de Toamnă organizat de Școala „Andrei Mureșanu”

În parteneriat educațional cu Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul ...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...

Povestea evenimentului de la Ploiești care a adunat tineri din peste 40 de țări [VIDEO]

Ploiești: Inima culturală a tineretului la Modelul UNESCO România și la Bootcamp-ul Internațional „F(u)tu(re) Proof”, evenimente organizate de MasterPeace România
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cum va arăta harta rețelei de metrou din Ploiești în 2124 :)

Observatorul Prahovean publică pamfletul lui Bogdan Vasilescu, un ploieștean...

Pregatiri pentru sezonul de schi la Sinaia

La Sinaia au început pregătirile pe domeniul schiabil, iar...

Mic dejun românesc pregătit de specialiștii de la Restaurant Bulevard Ploiești

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei...

Petrolul Ploiești înfrângere cu 3-1 pe terenul celor de la UTA Arad

Petrolul Ploiești a pierdut partida disputată în această seară,...
- Publicitate -